Aparatură modernă la Spitalul Judeţean Ploieşti
Demersurile pentru schimbarea imaginii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), supranumit de unii ”spitalul groazei”, continuă. Recent, a fost pusă în funcţiune aici aparatură modernă folosită pentru diverse proceduri la nivelul tubului digestiv superior.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti (SJU), unitate sanitară care a trecut printr-un scandal major din care a ieşit cu o imagine foarte şifonată, a anunţat, recent, că aici a fost pusă în funcţiune aparatură modernă de diagnostic şi efectuare a unor proceduri curative. Conform datelor oferite de managerul spitalului, Alexandru Băloi, este vorba despre o linie de videoendoscopie completă care reprezintă metoda certă de diagnosticare a unor afecţiuni, permiţând şi efectuarea unor proceduri curative la nivelul tubului digestiv superior. Aparatul a costat 346.952 lei şi a fost achiziţionat cu sprijinul Consiliului Judeţean Prahova, autoritate în administrarea căreia se află unitatea sanitară.
Conducerea spitalului are în vedere îmbunătăţirea aparaturii cu care se lucrează la nivelul acestei unităţi. Astfel, Băloi a explicat că mai este nevoie în spital de un aparat tomograf care să fie dedicat exclusiv activităţii din Unitatea de Primiri Urgenţe, de un al doilea angiograf, de un aparat RMN şi de un ecograf, care, de asemenea, să fie destinat activităţii din Unitatea de Primiri Urgenţe. La începutul anului viitor, SJU Ploieşti ar putea primi şi ventilatoare şi aparate de anestezie pentru secţia de Terapie Intensivă.
Reamintim că, la jumătatea lunii trecute, a fost pus în funcţiune la SJU Ploieşti un nou aparat radiologic, astfel că pacienţii nu vor mai fi plimbaţi pe la alte spitale pentru radiografii. Aparatul a fost cumpărat de Consiliul Judeţean (CJ) Prahova în cursul lunii aprilie, valoarea investiţiei fiind de 114.000 euro. Noul aparat radiologic cu detector full digital de tip Optix Comfort nu a putut însă fi folosit până la acel moment pentru că nu avea autorizaţia de funcţionare.
sursa: Republicanul.ro
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: