Inventatorul prahovean Justin Capră, internat de urgenta la Spitalul Judetean din Ploiesti

Publicat in Eveniment 21 Mai 2014 2141 ori
Google+ WhatsApp
Inventatorul prahovean Justin Capră, internat de urgenta la Spitalul Judetean din Ploiesti
Inventatorul prahovean Justin Capră, internat de urgenta la Spitalul Judetean din Ploiesti

Inventatorul prahovean Justin Capră a fost internat, miercuri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Acesta a fost supus unor investigaţii complexe, având însă o stare stabilă.

 
 
 

Directorul SJU Ploieşti, Alexandru Băloi, a declarat că Justin Capră este internat pe Secţia de diabet, fiind "stabil, conştient şi cooperant", potrivit Agerpres.

 

Inventatorul, în vârstă de 82 de ani, suferă de diabet zaharat, care nu a fost supravegheat corespunzător, şi va fi supus unor investigaţii complexe, urmând să se adopte o atitudine terapeutică corespunzătoare.

 

Justin Capră a declarat, recent, că are peste 130 de lucrări, dintre care aproximativ 50 brevetate, dar şi o serie de colaborări naţionale şi internaţionale. Acesta a fost decorat de Casa Regală a României în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat în luna martie la Castelul Peleş din Sinaia.



Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.