PROGNOZA METEO pe două săptămâni. Se încălzeşte treptat, dar VARA începe cu ploi în toată ţara

Publicat in Eveniment 19 Mai 2014 2617 ori
Google+ WhatsApp
PROGNOZA METEO pe două săptămâni. Se încălzeşte treptat, dar VARA începe cu ploi în toată ţara
PROGNOZA METEO pe două săptămâni. Se încălzeşte treptat, dar VARA începe cu ploi în toată ţara

PROGNOZA METEO PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI. În prima parte a intervalului temperaturile vor creşte de la o zi la alta, însă după data de 25 mai, izolat, şi după 27 mai în mai multe regiuni, vor reveni ploile. Astfel, putem spune că începutul verii va fi unul ploios, după o primă săptămână de pauză când avem parte de averse doar pe arii restrânse.

 
 
 

PROGNOZA METEO. Tendinţa generală pentru primele zile ale intervalului este de încălzire în toate regiunile ţării. Mai exact, până pe 27 mai temperaturile vor creşte în medie cu 6 grade Celsius, ceea ce este o creştere semnificativă.

 

"Pe 25-26 mai, media va fi de 28-29 de grade, ceea ce înseamna pentru câmpie şi podiş posibilitatea atingerii valorii de 30 de grade Celsius", a explicat meteorologul România TV Viorica Dima.


PROGNOZA METEO. După data de 27 mai, tendinţa va fi, însă, de uşoară scădere a temperaturilor, iar vara va veni cu temperaturi potrivite pentru această perioadă, cu medii de 25 de grade Celsius pentru toata ţara.

 

Precipitaţiile în prima parte a intervalului 19 mai - 1 iunie nu vor mai fi însemnate, urmând să se înregistreze doar câteva averse după-amiaza, în special în zonele montane şi submontane.

 

PROGNOZA METEO. Dupa data de 27 mai se schimbă, însă, lucrurile. Instabilitatea atmosferică se accentuează, aversele vor fi prezente în toate zonele ţării, dar nu vor fi însemnate cantitativ. "Doar la munte vor fi cantităţi mai importante", a explicat meteorologul Viorica Dima.

 

PROGNOZA METEO în BANAT. În primele zile ale intervalului de prognoză, vremea se va încălzi treptat, de la aproximativ 24 de grade în prima zi, până la valori medii de 28...29 de grade în intervalul 23-26 mai. Ulterior, temperatura aerului va scădea uşor de la o zi la alta, spre 25 de grade în ultimele zile ale prognozei, când regimul termic va reveni la normal. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, fiind în creştere de la 8 grade Celsius în prima zi, până la 15 grade pe 27 mai, apoi în scădere uşoară, spre 13 grade la sfârşitul celor două săptămâni.

 

Probabilitatea pentru ploi slabe, de scurtă durată, va creşte după data de 24 mai, însă averse pe arii mai extinse se vor semnala după 27 mai.

 

PROGNOZA METEO în CRIŞANA. Tendinţa generală a vremii până joi, 22 mai, este de încălzire treptată. În acest interval mediile termice diurne vor creşte de la 23 de grade la 28...29 de grade, vremea devenind caldă pentru această dată calendaristică. Abia după 27 mai se va resimţi o scădere uşoară, de la o zi la alta, astfel încât, în ultimele zile ale intervalului de prognoză, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 25 de grade Celsius.

 

Temperaturile minime vor fi şi ele în creştere în prima săptămână, de la o medie de 8 grade în prima dimineaţă, până la aproximativ 15 grade în jurul datei de 27 mai, după care vor marca o scădere uşoară, spre 13 grade, la sfârşitul celei de-a doua săptămâni.

 

În primele zile nu se vor semnala precipitaţii, iar ploile, în general slabe cantitativ, işi vor face apariţia, la nivel local, după data de 27 mai.

 

PROGNOZA METEO în TRANSILVANIA. În prima săptămână temperaturile maxime vor creşte, în medie, de la valori de aproximativ 21 de grade la începutul intervalului, până la 26...27 de grade între 25 şi 27 mai. Apoi valorile diurne vor marca o scădere treptată, spre 24 de grade în jurul datei de 1 iunie. Minimele nocturne vor marca şi ele o creştere, de la 7 grade în prima dimineaţă, până la 11...12 grade pe data de 26 mai, după care se vor menţine relativ constante în jurul acestei valori medii, până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză.

 

Până pe 27 mai, doar izolat şi trecător vor fi ploi slabe, de scurtă durată, iar apoi va creşte probabilitatea pentru averse pe arii relativ extinse.

 

PROGNOZA METEO în MARAMUREŞ. În prima săptămână mediile temperaturilor maxime vor creşte, de la 21 de grade luni până la 27...28 de grade, în medie, în intervalul 23-26 mai, când vremea va deveni caldă pentru această perioadă a anului. O uşoară scădere a regimului termic diurn va avea loc după data de 27 mai, până spre medii de 24...25 de grade la 1 iunie. Temperaturile nocturne vor fi şi ele în creştere, de la aproximativ 8 grade Celsius la începutul intervalului, până la 12...14 grade între 22 şi 31 mai.

 

Probabilitatea pentru averse va fi foarte redusă în prima săptămână de prognoză, iar ploile, ce se vor semnala pe arii relativ extinse după data de 27 mai, vor fi în general slabe cantitativ.

 

PROGNOZA METEO în MOLDOVA. Până pe 27 mai, vremea se va încălzi treptat, iar valorile maxime vor ajunge, în medie, la 27...28 de grade, pornind de la 23 de grade pe 19 mai. După această dată, temperaturile vor marca o scădere uşoară, treptată, spre 25 de grade în jurul datei de 1 iunie. Minimele nocturne vor creşte şi ele pe parcursul primei săptămâni de prognoză, de la medii de 9...10 grade luni, până la 14 grade duminică, valoare în jurul căreia se vor menţine pe tot parcursul celei de a doua săptămâni de prognoză.

 

Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va creşte în jurul datei de 20 - 21 mai şi, din nou, după 27 mai, în rest fiind posibile doar izolat ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ, cu precădere în cursul după-amiezelor.

 

PROGNOZA METEO în DOBROGEA. Valorile termice diurne nu vor avea variaţii semnificative pe parcursul intervalului de prognoză, astfel încât mediile maximelor se vor situa între 24 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori pe 25 - 26 mai. Regimul termic nocturn se va menţine, de asemenea, relativ constant, la valori medii situate între 14 şi 16 grade Celsius, exceptând primele nopţi, mai răcoroase, în care temperatura aerului va scădea spre 11...12 grade.

 

Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine redusă atât în prima, cât şi în a doua săptămână a perioadei de prognoză.

 

PROGNOZA METEO în MUNTENIA. În decursul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic diurn nu va avea variaţii importante, mediile temperaturilor maxime urmând a se situa, în general, între 26 şi 28 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori între 25 şi 27 mai şi cele mai scăzute în prima şi ultima zi de prognoză. Temperaturile minime vor marca o creştere, de la 9 grade în prima dimineaţă, spre 13...14 grade în intervalul 25 mai – 1 iunie.

 

În prima săptămână doar izolat şi trecător, mai ales în orele amiezelor, va ploua slab, iar după data de 27 mai creşte probabilitatea pentru averse la nivel local.

 

PROGNOZA METEO în OLTENIA. Vremea se va încălzi treptat până pe 22 mai, când va deveni caldă pentru această perioadă a anului, cu medii ale temperaturilor maxime de 27...28 de grade, pornind de la 23 de grade în prima zi a intervalului de prognoză. Abia după 27 mai regimul termic va marca o uşoară scădere, maximele diurne ajungând la valori normale pentru început de iunie, de 24...25 de grade Celsius, în ultima zi de prognoză. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, fiind în creştere treptată, de la 9 grade la 14 grade în prima parte a perioadei de prognoză, pentru ca după data de 25 mai să nu mai apară variații semnificative.

 

În primele zile probabilitatea pentru precipitaţii va fi foarte redusă, iar după 24 mai vor fi ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ, dar care în intervalul 27-31 mai vor fi pe arii relativ extinse.

 

14 grade şi ale minimelor nocturne de 3 grade Celsius, pentru ca după data de 22 mai, treptat, temperaturile să crească, spre 17...18 grade ziua, iar noaptea spre valori situate, în general, între 8 şi 10 grade, vremea urmând să devină caldă.

 

Aproape zilnic, mai ales în orele amiezelor, se vor semnala ploi slabe, de scurtă durată, izolate în primele zile, însă în extindere după data de 24 mai. În intervalul 28-31 mai, pe arii restrânse, acestea pot fi moderate cantitativ.



Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.