Traficant de droguri din Ploiesti, prins in urma unui flagrant. Tanarul este cercetat de DIICOT
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au desfăşurat mai multe activităţi în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii traficului de droguri.
Procurorii D.I.I.C.O.T - ST Ploieşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unei persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, inculpatul, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a unei înţelegeri prealabile cu alte persoane, în perioada ianuarie 2014 – mai 2014, a procurat droguri de risc şi de mare risc pe care le-a comercializat pe raza municipiului Bucureşti, o parte fiind reţinute de către acesta pentru consumul propriu.
În data de 12.05.2014, procurorii şi ofiţerii de poliţie au desfăşurat o acţiune flagrantă, ocazie cu care inculpatul a fost depistat având asupra sa cantitatea de 2 kg cannabis, destinată atât comercializării cât şi consumului propriu.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus măsura preventivă a reţinerii faţă de inculpat, urmând să fie solicitată Tribunalului Prahova luarea măsurii arestării preventive.
Suportul de specialitate a fost asigurat de I.G.P.R - Direcţia Operaţiuni Speciale.
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Jandarmeriei Române.
Persoanele cercetate în prezenta cauză beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: