Sfaturi pentru ploiestenii care merg la "Izvorul Tamaduirii"

Publicat in Eveniment 24 Aprilie 2014 1629 ori
Google+ WhatsApp
Sfaturi pentru ploiestenii care merg la "Izvorul Tamaduirii"
Sfaturi pentru ploiestenii care merg la "Izvorul Tamaduirii"

Aproximativ 140 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploieşti vor asigura protecţia participanţilor, ordinea şi liniştea publică, cu ocazia desfăşurării manifestărilor religioase prilejuite de Izvorul Tămăduirii la Mânăstirea Ghighiu din localitatea Ghighiu.

 

 

 

Pe timpul slujbei de sfinţire a apei, enoriaşii vor fi dispuşi în interiorul Mânăstirii Ghighiu iar la terminarea acesteia vor fi îndrumaţi spre culoarul de acces în zona de distribuire a apei sfinţite.

 

Pentru a păstra ordinea în jurul recipientelor de aghiasmă, se va monta un dispozitiv format din garduri de protecţie, iar accesul enoriaşilor în interior, pentru a lua apă sfinţită, se va face prin culoare special amenajate.

 

Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal:

 

-prevenirea busculadelor;

- îndrumarea enoriașilor spre  culoarul special amenajat pentru accesul către zona de distribuire a apei sfinţite;

- îndepărtarea persoanelor ce apelează la mila publicului şi a celor aflate în stare de ebrietate;

-prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială;

-depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale.

 

Cei prezenţi în zonele unde au loc manifestări religioase pot solicita sprijin atât jandarmilor aflaţi în dispozitiv cât şi prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor antisociale.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office