Scumpirea carburantilor NU va afecta preturile din pietele ploiestene
Pentru că de la 1 aprilie preţul benzinei a înregistrat cea mai mare creştere de până acum, am vrut să vedem cum influenţează aceasta preţurile la legumele şi fructele vândute în pieţele ploieştene.
Astfel, în urma unui raid printre tarabele din piaţa centrală am putut nota că au apărut trufandalele, care, cu mici excepţii, au înregistrat chiar o scădere a preţului. Chiar dacă, multe dintre produsele de pe piaţă provin de pe meleaguri străine, totuşi, pot fi găsiţi şi castraveţi de seră româneşti. Salata verde, în funcţie de mărime, costă între un leu şi 2 lei bucata, în timp ce o legătură de ridichi sau de ceapă verde costă un leu.
Un kilogram de roşii din Italia ajunge la 5 lei, iar cele aduse din Spania sunt ceva mai scumpe – 7,99 lei. Castraveţii autohtoni costă 5,99 lei, iar vinetele italieneşti costă 4,99 lei un kilogram. Verdeţurile – pătrunjelul, mărarul, loboda – se vând fie cu 50 de bani legătura, fie cu un leu, dacă sunt mai proaspete şi mai arătoase.
Preţul spanacului a înregistrat o scădere, astfel că dacă, acum câteva săptămâni, se vindea cu 5 lei kilogramul, în prezent preţul a coborât la 2 lei pe kilogram. Dintre fructe, pe piaţa ploieşteană cele mai scumpe sunt căpşunele greceşti, care costă 10 lei sau chiar 12 lei kilogramul. Însă, chiar dacă preţurile nu sunt foarte piperate, pieţarii – atât producătorii, cât şi agenţii economici - se plâng că vânzarea e cea mai slabă din ultimii ani.
În privinţa unei eventuale scumpiri a produselor pe fondul creşterii preţului benzinei, producătorii s-au declarat clar împotrivă. Citeste mai departe>>
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: