Atribuţii noi pentru cei din executivul administraţiei locale ploieştene
Având în vedere alegerea, din rândul consilierilor locali, a unui nou viceprimar al Ploieștiului, joi, primarul Andrei Volosevici a stabilit, prin dispoziție, care sunt atribuțiile pentru cei care fac parte din executivul administrației locale.
Astfel, viceprimarul Anca Popa va coordona, îndruma și verifica activitatea următoarelor servicii publice: Direcția Economică; Regia Autonomă de Servicii Publice; Casa de Cultură “I.L.Caragiale”; Creșa nr. 39; Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploiești, iar viceprimarul Daniel Nicodim: Direcția Gestiune Patrimoniu; Serviciul Administrare Parc Municipal Ploiești Vest; S.C. “Hale și Piețe” S.A.; Club Sportiv Municipal Ploiești; Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere” Ploiești; Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești.
De asemenea, primarul a stabilit noi atribuții și pentru Simona Albu, administratorul public al orașului, respectiv: Direcția Relații Internaționale; Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte; Direcția Tehnic, Investiții; Direcția Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență; Serviciul Informatică; S.C “Transport Călători Express” S.A. Ploiești; Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești.
Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: