Focare de infecţie pe Valea Prahovei. A curs cu amenzi din partea ANPC

Publicat in Eveniment 11 August 2022 777 ori
Google+ WhatsApp
Focare de infecţie pe Valea Prahovei. A curs cu amenzi din partea ANPC
Focare de infecţie pe Valea Prahovei. A curs cu amenzi din partea ANPC

ANPC a dat, într-o singură zi, amenzi de 70.000 lei pe Valea Prahovei în mai multe localuri.
Într-o singură zi de activitate a Comandamentului Munte 2022 – structură special constituită a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), desfăşurat în premieră, în sezonul estival, în acest an, comisarii din Prahova si Braşov au controlat 6 operatori economici de pe Valea Prahovei, respectiv din Predeal şi Sinaia.

Operatorii economici au fost sancţionaţi cu 7 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 70.000 lei şi 2 avertismente, luându-se, de asemenea, măsura de oprire definitivă de la comercializare şi retragere definitivă din circuitul consumului uman a peste 100 kg produse alimentare în valoare totală de aproximativ 4.500 lei şi de oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 2 operatori economici.

„Deşi realizăm controale periodic, avem Comandament de iarnă, în mod tradiţional, acum, la Comandamentul de vară, întâlnim, în continuare, aceleaşi nereguli, la operatorii economici din regiunea noastră. Respectul faţă de turistul de pe Valea Prahovei lasă de dorit, ceea ce ne determină să supraveghem continuu serviciile oferite în această zonă, până când nu vom mai constata abateri de la lege", spune Ion Iordăchescu, comisar şef, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia.

Dintre deficienţele constatate:

- utilizarea unor spaţii frigorifice neigienizate, cu resturi alimentare, scurgeri de lichide de la materii prime

- folosirea unor congelatoare cu strat gros de gheaţă

- utilizarea unor plite de gătit neigienizate şi a unor ustensile de bucătărie neconforme, deteriorate

- folosirea la gătit a unor produse alimentare fără elemente de identificare, cu data durabilităţii depăşită

- utilizarea la prepararea produselor alimentare a altor brânzeturi decât cele declarate în lista meniu

- comercializarea unor porţii de mâncare gătită care nu erau ţinute la masa caldă

- lipsa evidenţierii alergenilor în lista meniu

- existenţa graficelor de schimb al uleiului de prăjire necompletate la zi

- lipsa salteluţelor de protecţie, existenţa unor tăblii de pat cu bucăţi de material lipsă, a unor pereţi murdari, a unor piese de mobilier cu vopsea exfoliată, a unor cearşafuri de pat cu fire de păr, în camerele de cazare.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.