Descinderi în Ploieşti, la ­persoane suspectate că ar fi furat un autoturism

Publicat in Eveniment 24 Iunie 2022 350 ori
Google+ WhatsApp
Descinderi în Ploieşti, la ­persoane suspectate că ar fi furat un autoturism
Descinderi în Ploieşti, la ­persoane suspectate că ar fi furat un autoturism

Ieri dimineaţă, angajaţi ai Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului din cadrul poliţiei ploieştene au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiu, pentru documentarea activității infracționale a două persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt, respectiv un autoturism.

Fapta a fost comisă, potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, la începutul lunii aprilie a anului curent, iar prejudiciul cauzat este de aproximativ 5.000 de lei.
Suportul de specialitate al acţiunii a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, iar la descinderi au participat şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile ,, Matei Basarab” Ploiești.

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.