ITM Prahova: Angajații au dreptul la acordarea zilelor libere legale : Vinerea Mare, prima si a doua zi de Paste

Publicat in Eveniment 13 Aprilie 2022 667 ori
Google+ WhatsApp
ITM Prahova: Angajații au dreptul la acordarea zilelor libere legale : Vinerea Mare, prima si a doua zi de Paste
ITM Prahova: Angajații au dreptul la acordarea zilelor libere legale : Vinerea Mare, prima si a doua zi de Paste

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova reamintește faptul că angajații au dreptul la acordarea zilelor libere legale – Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști – potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 (r) – Codul Muncii.

”Ca regulă, în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, excepţie făcând angajații din unitățile sanitare sau cele de alimentație publică, precum și cei care prestează activitate în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității. Aceşti salariaţi au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”, au menționat reprezentanții ITM Prahova, prin intermediul unui comunicat de presă transmis, ieri, pe adresa redacției.

În context, s-a reamintit faptul că angajatorii care nu respectă prevederile Codului Muncii referitoare la interdicţia prestării activităţii în zilele de sărbătoare legală, respectiv cele referitoare la compensarea muncii prestate în zilele de sărbătoare legală în cazul salariaţilor care, prin excepţie, pot presta activitate în zilele de sărbătoare legală, riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Precizările menționate au fost reamintite având în vedere faptul că, la orice control tematic realizat de inspectorii instituției, se constată că angajatorii nu țin cont, printre altele, de legislația muncii. Astfel, la recenta verificare, din perioada 5-8 aprilie a.c., realizată la angajatori din județ care îşi desfăşoară activitatea în domeniile fabricarea produselor de brutărie și a produselor făinoase, comerț cu amănuntul al pâinii, a produselor de patiserie și produselor zaharoase, în magazine specializate, printre abaterile constatate s-au regăsit – pe lângă angajați care prestau muncă nedeclarată – și lipsa evidenţei orelor prestate de către ceilalți salariați, implicit nerespectarea clauzelor contractului individual de muncă.

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.