HARTĂ. Cod galben de ninsori și viscol în următoarele 24 de ore, stratul de zăpadă va ajunge la 15 centimetri

Publicat in Eveniment 08 Ianuarie 2022 1540 ori
Google+ WhatsApp
HARTĂ. Cod galben de ninsori și viscol în următoarele 24 de ore, stratul de zăpadă va ajunge la 15 centimetri
HARTĂ. Cod galben de ninsori și viscol în următoarele 24 de ore, stratul de zăpadă va ajunge la 15 centimetri

Meteorologii au emis, sâmbătă, un cod galben de ninsori abundente și viscol în zona montană înaltă. În majoritatea județelor din jumătatea vestică a țării stratul de zăpadă va ajunge la 15 centimetri.

Codul galben a intrat în vigoare sâmbătă la ora 10.00 și va fi în vigoare până duminică dimineață, la aceeași oră.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș și local în vestul și nord-vestul Transilvaniei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă în medie de 10 - 15 centimetri.

În Carpații Occidentali, în vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi local consistent.

Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55...65 km/h în sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali unde va fi viscol.

În restul teritoriului se vor semnala precipitații mixte și izolat se va produce polei, iar în prima parte a intervalului va mai ninge, cu precădere în dealurile sudice.

Precipitații mixte în București

În București, în următoarele 24 de ore, vremea va fi închisă și trecător se vor semnala precipitații mixte.

Temperatura aerului va crește ușor pe tot parcursul intervalului, până la 1 - 2 grade Celsius ziua, iar noaptea spre 3 - 4 grade.

Vântul va sufla slab și moderat. Duminică dimineață vor fi condiții de ceață.

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.