Directoarea Centrului Crese din Ploiesti a fost arestata preventiv

Publicat in Eveniment 08 Decembrie 2021 779 ori
Google+ WhatsApp
Directoarea Centrului Crese din Ploiesti a fost arestata preventiv
Directoarea Centrului Crese din Ploiesti a fost arestata preventiv

La data de 6 decembrie a.c., procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova, delegați în cadrul unui dosar penal, au efectuat 20 de percheziții la sediul a 7 instituții publice și la domiciliul a 13 persoane, angajate în cadrul acestora, bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de corupție și de serviciu.

26 de persoane au fost conduse la sediul unității de parchet în vedere audierilor.

Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2017 și până în prezent, 6 persoane având calitatea de administrator a unor instituții publice și o persoană având calitatea de director și-ar fi însușit produse alimentare destinate preparării hranei copiilor dar și produse pentru igienizarea spațiilor unde se desfășurau activitățile antepreșcolare.

De asemenea, în aceeași perioadă una din persoanele bănuite ar fi oferit diverse sume de bani în mod repetat cât și bunuri materiale pentru a nu fi luate măsuri împotriva acestora și totodată ar fi pretins sume de bani pentru înscrierea copiilor la creșă.

În urma perchezițiilor a fost ridicată o cantitate însemnată de bunuri, care a putut fi provenită din activitatea infracțională, dar și 28.105 euro și 18.864 de lei.

Până la acest moment s-a estimat un prejudiciu de aproximativ 200.000 de lei.

În urma administrării probatoriului au fost reținute pentru 24 de ore, 5 femei cu vârste cuprinse între 33 și 65 de ani.

Ulterior, față de femeia în vârstă de 65 de ani s-a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar în cazul celorlalte 4 a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare în formă continuată, luare de mită în formă continuată și dare de mită în formă continuată.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

sursa: IJP PRAHOVA

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.