BREAKING NEWS A murit Ivan Patzaichin! Veste tragică pentru sportul românesc

Publicat in Eveniment 05 Septembrie 2021 Actualizat: 05 Septembrie 2021 1322 ori
Google+ WhatsApp
BREAKING NEWS A murit Ivan Patzaichin! Veste tragică pentru sportul românesc
BREAKING NEWS A murit Ivan Patzaichin! Veste tragică pentru sportul românesc

Cvadruplu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, fostul canoist era internat de trei luni la spitalul Elias, fiind diagnosticat cu o boală incurabilă.

Patzaichin a început să practice sportul la Tulcea. Ca sportiv, în cei 17 ani dedicaţi sportului de performanţă a câştigat peste 40 de titluri de campion naţional şi peste 30 de campion balcanic. A fost campion european în 1969. A cucerit de opt ori medalia de aur, de şapte ori pe cea de argint şi de alte şapte ori pe cea de bronz la Mondiale.


Comitetul Olimpic și Sportiv Român a emis un comunicat de presă după moartea lui Ivan Patzaichin:"E legendă... un CampiOM s-a transformat în stea. Ivan Patzaichin a plecat dintre noi.


Povestea sa e povestea succesului, a bunului simț și a caracterului. E povestea unui fiu al Deltei care a dat înapoi înzecit și a inspirat oamenii să trăiască frumos. Dincolo de medaliile strălucitoare, 7 olimpice ( 4 de aur), cele 21 mondiale (8 de aur), a fost un OM dăruit și generos.

Drum lin, Ivan! Veșnic în inimile noastre! Condoleanțe familiei! Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească", se arată în comunicat.

Juan Antonio Samaranch, preşedintele CIO, i-a conferit Ordinul Olimpic Colanul de Platină, fiind singurul sportiv român deţinător al acestui ordin, iar în anul 2000 a fost distins cu Ordinul naţional 'Serviciul Credincios' în grad de ofiţer.

În aprilie 2019, Ivan Patzaichin a primit Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

La 26 noiembrie 2019, când a împlinit 70 de ani, a primit din partea Preşedinţiei României Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler.

Ivan Patzaichin este cvadruplu câştigător al medaliei de aur la cele cinci Olimpiade la care a participat
Cele mai mari performanţe le-a obţinut la Jocurile Olimpice, la care a fost prezent la cinci ediţii, între 1968 şi 1984, cucerind de patru ori aurul olimpic: Mexic 1968, Munchen 1972, Moscova 1980 şi Los Angeles 1984 şi de trei ori medalia de argint (1972, 1980 şi 1984).În 1986 a devenit antrenor în corpul tehnicienilor de la lotul naţional al României, pentru ca din 1995 să devină coordonator al lotului naţional olimpic. A reuşit să câştige peste 100 de titluri ca antrenor al lotului naţional şi olimpic de kaiac-canoe, calitate în care a fost prezent la Olimpiadele din 1992 Barcelona, 1996 Atlanta, 2000 Sydney, 2004 Atena, 2008 Beijing.


"Totdeauna am fost mândru că sunt român şi bucuros să reprezint România. Întotdeauna am dorit să câştig, deşi foarte puţină lume ştie că nu uşor se câştigă şi foarte puţină lume ştie că nu am început aproape nimic cu dreptul, de fiecare dată trebuia să mi se întâmple ceva, şi trebuia să reiau lupta, să lupt din nou să realizez ceea ce mi-am propus", a declarat Ivan Patzaichin, în 2019.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.