ANM a emis Cod galben de ploi torențiale și vijelii în Prahova

Publicat in Eveniment 09 Iunie 2021 311 ori
Google+ WhatsApp
ANM a emis Cod galben de ploi torențiale și vijelii în Prahova
ANM a emis Cod galben de ploi torențiale și vijelii în Prahova

ANM a emis o avertizare meteo cod galben de vreme rea, valabilă pentru jumătate din țară, în intervalul 09 iunie, ora 12:00 – 09 iunie, ora 22:00. Potrivit meteorologilor, vor fi ploi torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantităţile de apă vor ajunge la 40 l/mp.

Miercuri între orele 12.00 – 22.00, în Oltenia, vestul și nordul Munteniei, Dobrogea, local în Transilvania, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Sunt vizate județele Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Caraș Severin, Hunedoara, Vrancea, Buzău, Tulcea, Constanța, Teleorman și Olt.

Cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din țară. Foto: ANM

De asemenea, meteorologii au emis o informare meteo pentru perioada miercuri ora 12.00 – vineri ora 23.00, în care anunță perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și, pe arii restrânse, 25...50 l/mp.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și la sfârșitul săptămânii.

Vreme rea și în Capitală, cu trei zile de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt
Meteorologii au actualizat miercuri prognoza specială emisă pentru Bucureşti, avertizând că până vineri vor fi perioade cu ploi torențiale şi vânt. Temperaturile vor oscila între 27 şi 13 grade Celsius.

Îndeosebi în cursul după-amiezelor de miercuri, joi și vineri (09, 10 și 11 iunie) vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 5...15 l/mp și izolat posibil peste 20...25 l/mp.

Temperaturile maxime vor fi de 26...27 de grade, iar cele minime de 13...16 grade.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Cele mai citite

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.