Vai de noi! România nu mai poate face nici trasplanturi pulmonare

Publicat in Eveniment 29 Aprilie 2021 388 ori
Google+ WhatsApp
Vai de noi! România nu mai poate face nici trasplanturi pulmonare
Vai de noi! România nu mai poate face nici trasplanturi pulmonare

Medicina secolului 21 se dezvoltă fulminant, dar România nu e în stare să facă un transplant de plămâni. Singurul spital care făcea asta nu şi-a reînnoit acreditarea.

Acum, pacienţii gravi sunt trimişi în Italia, pe baza unui acord. Nu toţi. Doar cinci pacienţi au şansa să primească acolo o gură de aer. Pentru restul, procedurile sunt mult mai complicate. Se lovesc de birocraţie şi timpi mari de aşteptare, relatează Aleph News.

Singurele transplanturi de plămân din România s-au făcut la Spitalul Clinic Sfânta Maria din Bucureşti, însă autorizaţia de funcţionare a expirat pe 10 martie anul acesta şi nu a mai fost reînnoită.

„Cât timp centrul este în curs de reacreditare, pacienţii au beneficiat de un acord între agenţia de transplant şi agenţia de transplant italiană prin care aceşti pacienţi pot fi transplantaţi în Italia", a explicat Radu Zamfir, director al Agenţiei Naţionale de Transplant.

„Organizarea presupune să poţi să ai centre de recoltare de organe, legătură în timp real cu centrul de transplant, cu pacienţii în aşteptare. În România, nu numai că sistemul de recoltare a organelor de la donatori nu este suficinent de bine pus la punct, dar nici disponibilitatea oamenilor de a accepta o astfel de idee nu este la acelaşi nivel", a spus Irina Strâmbu, medic pneumolog la Institutul „Marius Nasta".

Paula Rusu trăieşte cu un plămân şi jumătate. A fost operată acum şase ani din cauza unei tuberculoze diagnosticate prea târziu. Din fericire, nu a avut nevoie de transplant.

„Iniţial a fost vorba să fie îndepărtat întreg plămânul stâng, din fericire lucrurile au stat puţin mai bine în momentul în care s-a făcut intervenţia chirurgicală la Institutul Marius Nasta. Au descoperit că pot salva o bucată din plămânul stâng, aşa că, practic am un plămân şi un ciot, obişnuiesc să spun. Sunt un om care duce o viaţă normală, doar că am grijă de sănătatea plămânilor mei. Nu mă expun inutil, încerc să mă protejez cu tot ceea ce se poate proteja o persoană responsabilă, de frig, de microbi, de alte infecţii pe care le pot evita", a povestit Paula Rusu.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.