Așa arată apa care curge la robinetele locuitorilor din Valea Călugărească. Primăria anunță că dă operatorul în judecată
O avalanșă de nemulțumiri s-a stârnit, în ultime perioadă, la Valea Călugărească, din cauza calității apei furnizate locuitorilor comune. În ciuda numeroaselor reclamații din partea cetățenilor și a demersurilor făcute de Primărie, oamenii reclamă că în gospodăriile lor a ajuns aceeași apă mizerabilă, care nu poate fi utilizată nici măcar la spălatul rufelor, darămite pentru consum.
Drept urmare, vineri dimineață, primarul comunei a anunțat că a solicitat deja deschiderea unei acțiuni în instanță, pentru rezilierea contractului.
"Am transmis de două zile actele necesare domnului avocat sa pregătească acționarea în instanță a societății de apă pentru rezilierea contractului și tragerea la răspundere pentru sănătate cetățeanului. Este inexplicabil ce se întâmplă și bătaie de joc la adresa tuturor cetățenilor. Am înștiințat DSP si Garda de mediu să ne sprijine. Acum strâng toate materialele postate de dumneavoastră , astăzi este vineri, a trecut o săptămână de când calitatea apei este o mizerie. Astăzi a confirmat operatorul că se prezintă la întâlnirea pe care am solicitat-o. Mai aveam întrevedere și marți, dar nu s-a prezentat. Am solicitat să analizam si ce lucrări au fost executate din cota de dezvoltare. După discuțiile de astăzi o să va prezint situația. Mergem în continuare cu instituțiile abilitate care ne pot sprijini și, dacă este cazul, vedem ce spune domnul avocat dacă apelam și la sprijinul dumneavoastră, al cetățenilor. Atât timp cât operatorul îmi răspunde că nu știe ce se întâmplă și are numai supoziții nu pot da un răspuns clar, concret. Sunt convinsă că, după toate valurile făcute peste tot, ajungem să rezolvăm situația creată. E de noaptea minții, să încerci să obții niște răspunsuri pertinente si să se dea din umeri", a transmis primarul Ioana Neagu.
Autoritățile locale anunță că vor respecta, în continuare, și planul pentru îmbunătățirea stației de pompare și a puțurilor. Edilul mai speră ca, pentru rețeaua de alimentare cu apă, să obțină finanțare și din fonduri europene, de la CNI și sprijinul Consiliului Județean Prahova. "Săptămâna viitoare încheiem procedura pentru denisiparea forajelor. După, când aprobăm bugetul, în funcție de disponibilități, vom cuprinde foraje noi. Încet-încet să le schimbăm pe toate, că sunt foarte foarte vechi. Împreună cu Consiliul Local am adoptat hotărâre privind Întocmire Studiu de fezabilitate pentru reabilitare alimentare cu apă și extindere canalizare. Pregătim documentațiile ca, atunci când se deschid sesiunile pentru fonduri, să le depunem de îndată. Totodată, am trimis solicitare de finanțare Reabilitare alimentare cu apă la Compania Națională de Investiții. Am făcut solicitare și la Consiliul Județean Prahova. Suntem în urmă cu investițiile, ca să mă exprim elegant, având în vedere că atâta amar de ani nu s-a investit pentru calitatea apei", a mai anunțat Ioana Neagu.
Pe 26 martie, ca răspuns la numărul mare de sesizări, primarul comunei Valea Călugărească prezenta planul conceput până la acel moment, indicând și unele dintre cauzele pentru care apa care ajunge în gospodăriile localnicilor este imposibil de utilizat.
"În prezent, frontul de captare din satul Rachieri este compus din 5 foraje (3 foraje, la o adâncime de 80 m, realizate în anul 1982 și 2 foraje, la o adâncime de 140 m, realizate în anul 1995). În urma discuțiilor purtate cu mai multe firme de specialitate, am găsit ca soluție de moment denisiparea celor 2 puțuri de adâncime 140 m. Cele 3 foraje realizate în anul 1982 prezintă un grad ridicat de uzură nemaiputând fi denisipate. Menționăm faptul că aceste 3 puțuri nu au fost denisipate și nici nu au fost schimbate filtrele. Luni, 15 martie 2021, a fost cuplat noul grup de pompe, s-a realizat branșamentul electric la rezervorul de apă și s-a făcut legătura în oglindă cu stația de la Rachieri, motiv pentru care cei de la Jovila au executat lucrări de goliri de rețele, justificând faptul că prin trecerea pe noul grup de pompare cât și automatizarea de la rezervorul de apă, au dus la problemele cu care ne confruntăm", explica, atunci, edilul. Numai că lucrurile nu s-au îmbunătățit.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: