România va avea teste pentru depistarea virusului ucigaș din China! De unde pot fi procurate
În curând românii vor beneficia de teste pentru depistarea virusului care a dus la moartea a nouă persoane în China. Deși experții susțin că șansele ca acesta să fie transmis în România sunt mici, nu exclud măsuri de precauție. Cel mai probabil, testările vor fi efectuate la Institutul de Boli Infecțioase "Matei Balș".
„În momentul de față au devenit disponibile teste pentru identificarea infecției cu acest virus, dar gândiți-vă că discutăm despre un organism care abia a fost izolat. Mai durează până când vor fi disponibile teste comerciale, le numim noi. Deci există un acces limitat la teste, în momentul de față. Dar cred că în curând vom avea și în țară nostra și poate chiar la Institutul „Matei Balș”, teste care să poată depisteze acest tip de virus”, a spus președintele Societății Române de Microbiologie, dr. Alexandru Rafila, pentru Mediafax.
Primele îmbolnăviri au apărut acum o lună în China, iar în scurt timp infecția s-a răspândit și în Coreea de Sud, Thailanda și Japonia.
OMS a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.
Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS. Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: