O nouă pârtie de schi se deschide în România
La Rânca, sezonul de iarnă și primul strat de zăpadă vin cu promisiunea unei noi pârtii. Va fi cea mai mare din staţiune şi va coborî de la cota 2.000. Proiectul este vechi de aproape zece ani, dar abia acum pârtia va putea fi folosită. Pârtia va porni din apropierea Vârfului Păpuşa, de la cota 2.000, potrivit Digi24.ro.
Pârtia şi telescaunul au fost inaugurate în urmă cu aproape zece ani, dar până acum firmele care le-au administrat s-au retras pe rând pe rând din proiect. Societatea care s-a ocupat de instalaţia de telescaun a intrat în faliment la trei ani de la preluarea acesteia.
Noii administratori promit că, iarna acesta, situația va intra în normal.
În staţiune au fost puse deja în funcţiune tunurile de zăpadă, spre bucuria primilor turişti.
Pe lângă pârtia cea nouă, în staţiune mai sunt alte cinci care se întind pe aproape trei kilometri. Iarna trecută, la Rânca au ajuns 10.000 de turişti.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: