UPG Ploiești va deveni producător de energie electrică

Publicat in Eveniment 30 Octombrie 2019 605 ori
Google+ WhatsApp
UPG Ploiești va deveni producător de energie electrică
UPG Ploiești va deveni producător de energie electrică

Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti va deveni, la începutul anului 2020, producător de energie electrică cu o putere instalată de 300 KW. Astfel, va fi asigurat consumul universităţii, iar surplusul va fi valorificat către alţi consumatori prin vânzarea pe platforma OPCOM.

Proiectul este realizat prin programul ESCO (Energy Services Company) şi finanţat de Electrica Furnizare, constând în acoperirea a două dintre parcările pentru automobile cu panouri fotovoltaice care vor produce energia funcţionării campusului universitar.

Un al doilea proiect este finanţat din fonduri norvegiene prin programul Innovation Norway – sistem hibrid pentru eficientizarea energetică utilizând energia geotermală aplicat în campusul UPG din Ploieşti. Proiectul, cu o valoare totală de 2,2 milioane de euro, este în ultima etapă de evaluare tehnică.  

Al treilea proiect, care a fost depus spre evaluare în urmă cu o lună, este unul la care participă un consorţiu de trei ţări: România (care va finanţa proiectul cu 250.000 de euro), Olanda şi Germania.

sursa: www.telegrama.ro 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.