La Ploiesti are loc campania de informare a părinților din Ploiești, care vor să plece la muncă, în străinătate

Primăria Municipiului Ploiești, prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, continuă campania “Suntem alături de voi! Vă putem informa! Vă putem ajuta!”.
Evenimentul, al cărui debut a avut loc în anul 2015, are rolul de informare, în special a copiilor, cu privire la drepturile acestora, la principiile ce stau la baza respectării și garantării drepturilor copiilor, precum și cu privire la serviciile existente în acest sens la nivel local .
Astfel, vineri, 19 aprilie 2019, la sediul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, situat în Piața Eroilor, nr.1A, începând cu ora 9.00, în cadrul reuniunii “Suntem alături de voi! Vă putem informa! Vă putem ajuta!”, vor fi prezenți elevii clasei a V- a ai Școlii Gimnaziale “Ienăchiță Văcărescu” Ploiești – structură a Școlii Gimnaziale „Prof. Nicolae Simache” Ploiești.
Totodată, la acțiune sunt invitați să participe și reprezentanți ai municipalității, Instituției Prefectului – Județul Prahova, ai Poliției municipiului Ploiești, precum și avocat Popescu Cătălin.
Ultimele articole adaugate de Ana Maria
-
Accident MORTAL pe DN1, in intersectia groazei din dreptul localitatii Paulesti. Doua persoane si-au pierdut viata
-
ULTIMA ORA/ Primarul Andrei Volosevici anunta ca se da drumul la apa calda. Vezi aici cand
-
Supermarket-urile din Romania, "amenintate" de proiectul ministrului Daea: magazinele "Unirea"