Prețul petrolului este în scădere, iar bursele resimt șocul, după ultimele date anunțate în SUA

Publicat in Business 15 Iulie 2022 387 ori
Google+ WhatsApp
Prețul petrolului este în scădere, iar bursele resimt șocul, după ultimele date anunțate în SUA
Prețul petrolului este în scădere, iar bursele resimt șocul, după ultimele date anunțate în SUA

Bursele şi preţurile petrolului au scăzut joi, iar dolarul s-a apreciat, după cele mai recente date privind inflaţia din SUA, care au amplificat temerile privind majorarea dobânzilor de către Rezerva Federală americană (Fed) şi o posibilă recesiune, transmite Reuters.Date publicate miercuri au arătat că preţurile de consum din SUA au crescut în iunie cu 9,1% în termeni anuali, după un avans de 8,6% consemnat în luna mai, informează News.ro.

 

Acesta date măresc, potrivit analiştilor, probabilitatea ca Fed să majoreze agresiv dobânzile. Reprezentanţii Fed ar putea majora dobânda cheie chiar şi cu 1 punct procentual la şedinţa din luna iulie, a spus preşedintele Rezervei Federale din Atlanta, Raphael Bostic.

Indicele paneuropean STOXX 600 a scăzut cu 1,58%, iar indicele global MSCI a pierdut 1,61%.

Dolarul a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani, fiind moneda de refugiu preferată de investitori, în timp ce preţul aurului a scăzut cu peste 2%, aproape de minimul ultimului an. Indicele dolarului a urcat cu 0,49%, în timp ce euro a scăzut cu 0,5%, la 1,001 dolari pe unitate, după ce miercuri a coborât sub paritate pentru prima oară din 2002.

Lira sterlină a scăzut cu 0,5%, la 1,1832 dolari pe unitate. Primul vot organizat pentru alegerea succesorului lui Boris Johnson la conducerea Partidului Conservator cel mai mare sprijin a fost acordat fostului ministru de Finanţe Rishi Sunak.

Randamentul obligaţiunilor germane pe termen de 10 ani a urcat cu 0,07 puncte procentuale, la 1,219%.

Randamentele obligaţiunilor italiene au crescut puternic din cauza crizei politice care a dus la căderea guvernului de coaliţie condus de Mario Draghi.

În SUA, randamentul titlurilor de Trezorerie pe 10 ani a crescut cu 0,63 puncte procentuale, la 2,969%.

Preţurile petrolului au scăzut cu circa 2%, traderii considerând că există o probabilitate mare ca Fed să majoreze substanţial dobânzile, ceea ce ar putea duce la scăderea cererii de ţiţei.

Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.