Magazinele Profi, amendate pentru practici înşelătoare din cauza cupoanelor pentru reduceri

Publicat in Business 07 Septembrie 2021 2856 ori
Google+ WhatsApp
Magazinele Profi, amendate pentru practici înşelătoare din cauza cupoanelor pentru reduceri
Magazinele Profi, amendate pentru practici înşelătoare din cauza cupoanelor pentru reduceri

Societatea care deţine magazinele Profi din România a fost amendată de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor pentru practici comerciale agresive şi înşelătoare, în urma reclamaţiei depuse de o pensionară.

La sesizarea unui consumator din Blaj, CJPC Alba a constatat că prin revista tipărită prin care sunt promovate produsele vândute în magazinele Profi sunt promoţii are transmit mesaje care induc în eroare clienţii. "Se reclamă faptul că nu poate beneficia de revista, că este condiţionată de valoarea cumpărăturilor, iar zeci de vârstnici nu se pot bucura de micile beneficii care se oferă din când în când", se arată în sesizarea scrisă care a stat la baza controlului instituţiei, scrie ziare.com

Compania Profi Rom Food SRL a contestat procesul verbal de sancţionare încheiat de CJPC Alba în 8 aprilie 2021. Judecătoria Blaj a respins, pe fond, plângerea societăţii în 13 august. Pe 24 august, Profi Rom Food a contestat hotărârea Judecătoriei.

Comisarii au aplicat două amenzi, una de 5.000 de lei şi cealaltă de 7.000 de lei. Campania de reduceri, denumită "Găseşte banii domnului Cuponescu", se derulează prin intermediul a 10 cupoane care sunt cuprinse în interiorul revistei, care este oferită fiecărui client care achiziţionează produse în valoare de cel puţin 35 de lei.

Constatările CJPC Alba

În primul caz s-a constatat că "practica de a oferi produse la un preţ exclusiv pe cupon, de care beneficiezi doar prin intermediul revistei aferente perioadei de ofertare, revistă ce se primeşte la casa de marcat la cumpărături de minimum 35 lei, este o practică comercială considerată agresivă, practică comercială considerată incorectă în orice situaţie, aşa după cum aceasta este prezentată şi reglementată în Anexa nr. 1 practici comerciale agresive din Legea 363/2007 pct.8 lit. b).

În al doilea caz, s-a precizat că produsele care aveau reducere pe baza cupoanelor se regăseau, în revistă, promovate şi la alte preţuri mai mari. "Prin urmare, reiese dincolo de orice dubiu, faptul că, în cadrul reducerii aplicate pe cupoane, este indicat la preţul vechi un alt preţ, superior preţului indicat pe produsele menţionate mai sus şi care se regăsesc în cadrul revistei în afara cupoanelor", au constatat comisarii de la Protecţia Consumatorului.

Aceştia au mai susţinut că orice comerciant care anunţă o reducere de preţ, trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pe perioada ultimelor 30 de zile înainte de aplicarea preţului redus.

Reacţia Profi
Compania Profi Rom Food deţine un număr de 1.486 de magazine în România. Societatea amendată a precizat că prin campania desfăşurată nu a încălcat prevederile din Legea nr. 363/2007 în ceea ce priveşte practică comercială agresivă având în vedere faptul că nu sunt întrunite elemente constitutive ale contravenţiei reţinute în raport cu consumatorii iar aceştia au fost informaţi despre modul în care se va desfăşura campania.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.