Rompetrol Rafinare, pe locul 5 într-un top al companiilor din Europa de Sud Est
Publicaţia SEE News face, de câţiva ani, un clasament anual al celor mai mari 100 de companii din Europa de Sud Est. In acest an, în primele zece cele mai mari companii din zona Europei de Sud Est, patru sunt din România.
Rompetrol Rafinare a consemnat un plus de venituri de 22% faţă de 2017, până la 3,04 miliarde de euro, ceea ce o propulsează pe locul 5 în acest clasament.
Rompetrol Rafinare a intrat în top 5 urcând două poziţii faţă de locul şapte, ocupat în ediţia din 2017. În plus, şi mai relevant este că a luat locul unui concurent, şi anume Lukoil Neftochim Burgas din Bulgaria, adică firma care operează rafinăria Lukoil de la Burgas, port la Marea Neagră, concurent direct al rafinătriei noastre. Compania bulgară a înregistrat o creştere a veniturilor de doar 1,5%, până la 3 miliarde de euro. În termeni de profitabilitate, ambele companii au fost pe pierdere în 2018, dar rezultatul net al Petromidia (minus 49,4 milioane de euro) este mult mai bun decât al companiei din Bulgaria (pierdere de 130 milioane euro). Mai trebuie menţionat şi că, în termeni nominali, rafinăria de la Burgas este mai mare decât Petromidia, cu o capacitate de procesare de 9 milioane de tone anual, faţă de şase cât are rafinăria de la noi.
Rafinăria Petromidia Năvodari a înregistrat anul trecut 11 noi recorduri operaţionale, cu niveluri istorice atinse la materiile prime procesate (5,92 milioane de tone), produse petroliere obţinute (5,78 milioane tone), producţia de benzine (1,36 milioane tone) şi motorine (2,75 milioane tone), combustibil pentru avioane (317.000 tone), randamente de produse albe (86,2%), gradul de utilizare a capacităţii de rafinare (91,98%). La acestea se adaugă cele privind îmbunătăţirea indicelui de eficienţă energetică – EEI (96,1) şi reducerea pierderilor tehnologice (0,83% wt).
Totodată, rafinăria Vega Ploieşti a consemnat pentru 2018 un număr de 8 recorduri istorice - materie primă procesată, produse obţinute (bitum, solvent, hexan), gradul de utilizare a capacităţii de rafinare, pierderi tehnologice şi indicele de eficienţă energetică. Astfel, unitatea din Ploieşti a prelucrat anul trecut o cantitate de 406.000 tone, în creştere cu 9% faţă de indicatorul din 2017. Această evoluţie s-a reflectat şi în principalele produse obţinute - bitum (peste 100.000 tone), hexan ( 84.500 tone) şi solvenţi (43.500 tone).
În acelaşi top, o altă companie parte din grupului KMG International, Rompetrol Downstream, a urcat două poziţii de pe 13 pe 11, cu o creştere a veniturilor de peste 21%.
Admin.I

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: