Tesla Model 3, cea mai înmatriculată mașină electrică în Europa în luna iunie: sedanul american a surclasat Renault Zoe și BMW i3

Publicat in Auto & Moto 26 Iulie 2019 258 ori
Google+ WhatsApp
Tesla Model 3, cea mai înmatriculată mașină electrică în Europa în luna iunie: sedanul american a surclasat Renault Zoe și BMW i3
Tesla Model 3, cea mai înmatriculată mașină electrică în Europa în luna iunie: sedanul american a surclasat Renault Zoe și BMW i3

Tesla Model 3 a fost cea mai populară mașină electrică în Europa în luna iunie după ce a înregistrat un număr de înmatriculări aproape la fel de mare ca Renault Zoe, BMW i3, Volkswagen Golf și Nissan Leaf la un loc.

Tesla traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, însă aceasta contrastează puternic cu rezultatele obținute pe piețele internaționale în privința vânzărilor.

Model 3 a redevenit în luna iunie cea mai înmatriculată mașină electrică de pe Bătrânul Continent, cu 11.256 de unități, în creștere puternică de la cele aproape 3.000 de unități raportate pentru luna mai. Totuși, Model 3 nu s-a apropiat de recordul din luna martie, când a înregistrat peste 15.000 de unități.

Pe de altă parte, performanța realizată de Tesla Model 3 în luna iunie este cu atât mai importantă cu cât numărul total de unități înmatriculate este apropiat de cel obținut de principalii rivali de pe piață la un loc. Astfel, Renault Zoe, BMW i3, Volkswagen Golf și Nissan Leaf au obținut împreună un total de 11.810 unități înmatriculate, cu numai 554 de unități mai multe decât a reușit singur Model 3.

Dintre acestea, Renault Zoe a fost a doua cea mai căutată mașină electrică a lunii iunie, cu aproape 4.800 de unități, în timp ce BMW i3, Volkswagen Golf și Nissan Leaf s-au oprit în zona pragului de 2.500 de unități.

Loc Model Unități
1 Tesla Model 3 11.256
2 Renault Zoe 4.795
3 BMW i3 2.478
4 Volkswagen e-Golf 2.294
5 Nissan Leaf 2.243

Mitsubishi Outlander, lider incontestabil la PHEV

Între timp, Mitsubishi Outlander rămâne modelul plug-in hybrid cu cele mai multe înmatriculări în Europa, cu 3.528 de unități, de aproape trei ori mai multe comparativ cu următoarele clasate, și anume Mini Countryman, Kia Niro PHEV, BMW Seria 2 Active Tourer și Mercedes-Benz Clasa E.

Loc Model Unități
1 Mitsubishi Outlander 3.528
2 Mini Countryman 1.109
3 Kia Niro PHEV 1.010
4 BMW Seria 2 AT 922
5 Mercedes-Benz Clasa E 811

Toyota, lider la hibrizi

De asemenea, Toyota rămâne liderul de necontestat în segmentul hibrizilor, cu 4 modele în top 5. În luna iunie, prima poziție a fost ocupată de Corolla cu peste 13.000 de unități, care a fost urmată de RAV4, C-HR și Yaris. Notă discordantă în acest top a făcut Range Rover Evoque cu puțin peste 3.000 de unități.

Loc Model Unități
1 Toyota Corolla 13.083
2 Toyota RAV4 8.772
3 Toyota C-HR 8.678
4 Toyota Yaris 7.613
5 Range Rover Evoque 3.139

Via Jato

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office