Străzile din Ploiești care vor avea canalizare până la sfârșitul anului

Publicat in Administratie 20 August 2015 667 ori
Google+ WhatsApp
Străzile din Ploiești care vor avea canalizare până la sfârșitul anului
Străzile din Ploiești care vor avea canalizare până la sfârșitul anului

Primăria Ploieşti a demarat lucrările pentru introducerea reţelei de canalizare şi realizarea branşamentelor pe mai multe străzi din municipiu. De proiectare şi execuţie se ocupă o asociere compusă din trei firme, care a încheiat, recent, un acord-cadru cu municipalitatea, valabil mai mulţi ani. În 2015, pe lista pentru proiectare se află 15 artere de circulaţie din Ploieşti. Dintre acestea, 11 au intrat sau urmează să intre zilele viitoare în programul de lucrări, execuţia pe celelalte patru urmând să înceapă după trecerea iernii, cel mai probabil din martie sau aprilie 2016.

 

Pentru partea de proiectare, administraţia locală va plăti 82.581 de lei. Valoarea lucrărilor de extindere a reţelei şi branşamente este de 1,85 milioane de lei. Sumele sunt asigurate în totalitate de la bugetul local.

„În baza acordului-cadru încheiat cu firmele care au câştigat licitaţia, conducerea Primăriei Ploieşti a solicitat servicii de proiectare pentru mai multe străzi din municipiu. Pentru o parte dintre acestea, lucrările deja au început sau vor începe în scurt timp. Intenţia este să se finalizeze până la sfârşitul acestui an. Lucrările vizează introducerea reţelei şi asigurarea branşamentelor pentru cetăţeni, până la limita de proprietate”, a precizat Andrei Ţurcanu, consilierul personal al primarului interimar al Ploieştiului.

În momentul de faţă, din totalul de 882 de străzi aflate în evidenţele administraţiei locale, 664 au canalizare, reprezentând un procent de peste 75%, iar alte 60 figurează ca fiind parţial canalizate. Potrivit datelor prezentate de Radu Brânzei, directorul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti, 19.751 de gospodării sunt racordate la reţeaua de alimentare cu apă, iar 11.133 la cea de canalizare. Ca număr de persoane deservite, autorităţile au calculat că 197.542 de ploieşteni au acces la reţeaua de apă, iar 177.909 la cea de canalizare, dintr-o populaţie totală de aproape 210.000 de persoane raportată la ultimul recensământ.

Cele 11 străzi unde urmează să fie introdusă reţeaua de canalizare până la finalul acestui an sunt: Simion Bărnuţiu, Ialomiţei, Bahluiului, Progresului, Arcuşului, Suceava, Gheorghe Asachi, Ploilor, Timpului, Brateş şi Valea Albă.

Sursa: ziarulprahova.ro

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.