Membrii Comandamentului de Iarnă de la Ploieşti au dispus MĂSURI pentru sezonul rece
Membrii Comandamentului de Iarnă de la Ploiești au solicitat constructorilor care execută lucrări la liniile de tramvai o serie de măsuri pentru protejarea șantierelor pe timp de iarnă.
Viceprimarul municipiului Ploiești, Iulian Teodorescu, a anunțat că pe timpul sezonului rece, constructorii trebuie să acopere gropile și să semnalizeze corespunzător lucrările, pentru evitarea producerii unor accidente.
„Le-am solicitat să respecte indicațiile legii, să facă în așa fel încât toate lucrările să fie semnalizate corespunzător și, acolo unde există diferențe mari de nivel și există pericolul de răsturnare în caz de polie și zăpadă să asupe acele zone”, a declarat Teodorescu, potrivit prahovabusiness.ro.
Termenul limită până la care constructorii trebuie să se conformeze este 20 noiembrie.
Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
-
Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
-
BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
-
3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul