Află când va fi gata primul sens giratoriu suspendat din Prahova
Lucrările la sensul giratoriu suspendat, care va fi realizat la intersecţia Centurii de Vest cu DJ 102, sunt realizate în proporţie de 38,9%, potrivit declaraţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova.
Se recuperează astfel două luni din cele şase luni de întârziere. În acest context, Mircea Cosma a ţinut să-i informeze pe şoferii care tranzitează drumurile respective că în ziua de 20 noiembrie se preconizează blocarea circulaţiei, notează republicanul.ro.
Până atunci, însă, constructorii intenţionează să dea în folosinţă patru bretele de circulaţie, lucrări care au fost deja demarate în zonă.
Sensul giratoriu suspendat ar urma să fie dat în folosinţă în a doua jumătate a anului viitor.
Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
-
Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
-
BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
-
3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul