Mircea Cosma, despre scandalul legat de drumul spre Babele: Avem de recuperat bani de la CJ Dambovita

Scandal imens între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Consiliul Judeţean Prahova, pe tema finanţării asfaltării drumului spre Babele, Padina şi Peştera. În timp ce vecinii de la Dâmboviţa acuză administraţia judeţeană de la Prahova că nu a asigurat sumele totale pentru drum, preşedintele CJ Prahova a anunţat că Prahova trebuie să recupereze de la Dâmboviţa peste 2,7 milioane de lei, fonduri achitate în 2013. Cel puţin aşa atestă un raport al Curţii de Conturi Prahova pe această temă.
Contractul legat de finanţarea pentru asfaltarea drumului de 17 km, de la Cuibul Dorului spre Babele, Padina şi Peştera, a fost semnat în 2010, pe vremea când la şefia CJ Dâmboviţa se afla Florin Popescu.
La acea dată, potrivit preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, s-a prevăzut în contractul semnat de cele două părţi ca finanţarea să fie asigurată în proporţie de 62,32% de Dâmboviţa şi în cuantum de 37,68% de Prahova, cu menţiunea că banii pot veni de la bugetele judeţene, bugetul de stat şi alte surse atrase, valoarea totală a contractului fiind de 56.761.730 lei cu TVA. De la bugetul de stat au fost alocate aproape 25 de milioane de lei.
Însă lucrurile au luat o altă turnură apoi. Iar lucrul acesta este confirmat de un raport al Curţii de Conturi Prahova, nu doar de Cosma. La verificările efectuate de Curtea de Conturi Prahova în 2013, aşa cum reiese din procesul - verbal semnat în 2014, a reieşit faptul că Prahova a plătit mult mai mult, fapt pentru care se recomandă Consiliului Judeţean Prahova să recupereze suma de 2.741.656 lei.
„În raportul Curţii de Conturi se precizează că cele două entităţi aveau de achitat 13 milioane de lei în 2013, restul finanţării fiind asigurate de la bugetul de stat. Până la data de 31 decembrie 2013, CJ Dâmboviţa a achitat 2.594.263 lei şi din totalul de 9,7 milioane lei, care îi reveneau. Cel puţin aşa se precizează în raportul Curţii de Conturi. Consiliul Judeţean trebuia să achite 5.700.000 lei, sumă care era achitată la data de 31 decembrie 2013. În urma verificărilor s-a constat o abatere de 2.741.656 lei, bani pe care Consiliul Judeţean trebuie să-i recupereze de la Dâmboviţa, recomandare făcută de Curtea de Conturi Prahova. Trebuie să-i dăm în judecată să recuperăm sumele. Ţuţuianu (n.r. preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu) minte şi dezinformează când spune că Prahova nu a achitat banii”, a declarat preşedintele CJ Prahova.
Presa din Dâmboviţa a relatat în ultima perioadă că preşedintele CJ Dâmboviţa susţine că CJ Prahova nu asigură finanţarea pentru finalizarea lucrărilor spre Babele, Padina şi Peştera.
sursa: Obervatorulph.ro
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: