Spitalul Orasenesc din Valeni a fost extins. La inaugurare au fost prezenti ministrul Banicioiu si conducerea CJ Prahova
Joi, 10 iulie 2014, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a fost prezent la inaugurarea unei noi aripi a Spitalului Spitalului Orășenesc din Vălenii de Munte.
La evenimet au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, prefectul Judeţului Prahova, Rodica Paraschiv, primarul oraşului Vălenii de Munte, Florin Constantin, deputatul Sorin Teju, reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Prahova ai Serviciului de Ambulanţă Prahova şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Noua aripa construită pe o suprafaţă de 1800 m.p. va găzdui secţiile de medicină internă, camera de gardă, ambulatoriul integrat cu cabinete de chirurgie şi pediatrie, dar şi farmacie, arhivă şi spatii de depozitare.
Lucrările începute în iunie 2012 au costat 960.000 euro.
“Spitalul este singura unitate de acest gen pe o rază de 100 de kilometri și deservește o populație vârstnică și cu un nivel socio-economic mediu. Oferim astfel cetățenilor accesul permanent la servicii medicale de specialitate. Mai mult, unitatea va reprezenta un prim punct de acordare a asistenței medicale din zonă înainte de a accesa serviciile din spitalele din Ploiești și Brașov", a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Totodată, ministrul Sănătăţii a promis că va face tot posibilul să finanţeze o parte din dotările de care are nevoie noua structură a spitalului.
Spitalul Orășenesc Vălenii din Munte are o structură cu 120 de paturi şi deserveşte 120.000 de locuitori, fiind singura unitate spitalicească pe o rază de 100 de km de la Ploieşti la Braşov şi vecinătatea cu Judeţul Buzău.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: