ULTIMA ORA/ Primarul Andrei Volosevici anunta ca se da drumul la apa calda. Vezi aici cand
Așa cum am promis, din momentul în care serviciul de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat a fost preluat de către Primăria Ploiești lucrurile intră în normalitate!
Am obţinut avizul Consiliului Concurenței cu privire la intenția de atribuire directă către SC TERMO PLOIEŞTI SRL a contractului de delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat, în sistem producție, transport, distribuție al municipiului Ploiești (obligatoriu conform legii).
Astăzi, la ora 18, va avea loc o şedinţă de îndată a Consiliului Local pentru a încredința serviciul către SC Termo Ploieşti, iar de mâine se intră in linie dreaptă cu preluarea salariaților pentru a putea asigura apă caldă. De asemenea, urmează proba de presiune.
M-am asigurat ca avem necesarul de gaz până la sfârșitul lunii, iar pe 15, cel mai târziu 16 octombrie, ploieștenii vor avea apă caldă și căldura.
Totodată, ieri s-a finalizat procesul de predare-primire între Consiliul Judeţean Prahova şi Municipiul Ploieşti a rețelei primare de termoficare şi a SACET Brazi.
Foarte important, CAF2 este iscirizat, iar TAG este perfect funcțional şi în această perioadă ar fi putut asigura apa caldă în municipiul Ploieşti, dacă Consiliul Judeţean Prahova nu ar fi dat dovadă de lipsa de responsabilitate şi neatenție faţă de ploieşteni. Sperăm ca, în cursul zilei de mâine, Consiliul Judeţean Prahova să predea şi sistemul de monitorizare a transportului agentului termic prin reţeaua primară până în punctul termic. Fără acest program instalaţiile nu pot fi operate.
‼️ Am depus toate eforturile ca disconfortul creat de Consilul Judeţean Prahova să fie înlăturat şi să putem da drumul furnizarea serviciului de termie, ploieştenilor ce stau la bloc!!!
‼️ Vă reamintesc că de 14 zile, întreg serviciul de alimentare cu energie termică este la Primăria Ploiești.
Mulțumesc pentru răbdare, imi cer scuze pentru discomfortul creat în această perioadă!
Mulțumesc pe această cale echipei din cadrul Consiliului Concurenței care a înțeles urgența acestei solicitări!
Ultimele articole adaugate de Ana Maria
-
Accident MORTAL pe DN1, in intersectia groazei din dreptul localitatii Paulesti. Doua persoane si-au pierdut viata
-
Supermarket-urile din Romania, "amenintate" de proiectul ministrului Daea: magazinele "Unirea"
-
Femeie înecată, la Water Park din Otopeni. O ambulanță se îndreaptă către parcul acvatic, pentru a resuscita victima