Atentie! Grila de impozitare pentru imobile a fost majorată cu până la 50%

Publicat in Administratie 11 Octombrie 2022 417 ori
Google+ WhatsApp
Atentie! Grila de impozitare pentru imobile a fost majorată cu până la 50%
Atentie! Grila de impozitare pentru imobile a fost majorată cu până la 50%

Comisia pentru buget-finanţe a Senatului a acordat, marţi, raport favorabil cu amendamente la OG 16/2022 pentru modificarea Codului fiscal, prin care grila de impozitare pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor publice a fost majorată cu până la 50%, dar marja în care se pot stabili impozitele locale pe teren şi imobile a rămas aceeaşi, 0,08 - 0,2%, informează AGERPRES.

Liderul senatorilor PSD, Radu Oprea, a explicat că depinde de decizia consiliilor locale dacă impozitul pe clădiri va creşte sau va scădea.

"Conform amendamentului votat în Comisia de buget, se modifică grila de impozitare, dar marja în care poţi stabili impozitele locale pe teren şi imobile rămânând aceeaşi: 0,08 - 0,2%. Există o creştere a acestei grile cu până la 50%, dar din deciziile consiliilor locale, situaţia în oricare dintre localităţile din România poate fi de la scăderea până la creşterea taxelor şi impozitelor. Poate rămâne şi la fel. Dacă un oraş ar avea astăzi un coeficient de 0,12% votat de consiliul local şi ar decide că merg pe 0,8% în această variantă, impozitele ar scădea", a spus Oprea.

Oprea a precizat că există un jalon în PNRR care se referă explicit la modificarea modului în care sunt calculate impozitele pe proprietate. De aici, necesitatea de a modifica grila de impozitare, astfel încât să fie cât mai apropiată de valoarea de piaţă.

Ordonanţa va intra în dezbaterea plenului Senatului, prima Cameră sesizată.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.