O noua cresa va fi construita de la zero, in Ploiesti, cu fonduri europene. Vezi unde va fi amplasata

Publicat in Administratie 29 Iulie 2022 1006 ori
Google+ WhatsApp
O noua cresa va fi construita de la zero, in Ploiesti, cu fonduri europene. Vezi unde va fi amplasata
O noua cresa va fi construita de la zero, in Ploiesti, cu fonduri europene. Vezi unde va fi amplasata

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Relații Internaționale, informează comunitatea locală că a fost depusă o nouă solicitare de finanțare din fonduri europene, prin programul PNRR.

În cadrul Componentei C15- Educație a fost depus proiectul pentru "Construire creșă medie, proiect tip - Municipiul Ploiești, Strada Cosminele, nr. 11A- Lot 2".

Amplasată în cartierul Ploiești Vest, în centrul unei zone cu o creștere demografică semnificativă, noua creșă va avea o capacitate de 7 grupe/70 de copii, venind astfel în întâmpinarea nevoilor cetățenilor, prin creșterea capacității infrastructurii învățământului preșcolar.

Primăria Municipiului Ploiești va continua demersurile, și în anii următori, privind construcția de creșe și grădinițe, pentru a răspunde cerințelor comunității locale.

Necesitatea construirii de unități de tip creșă în Ploiești rezultă din cele mai recente statistici, potrivit cărora, pentru anul școlar 2022- 2023, au fost depuse un număr de 767 de solicitări de înscriere la creșă pentru copii cu vârste între 1-3 ani, la care se adaugă numărul de cereri de reînscriere, în curs de completare la momentul actual.

Proiectul municipalității ploieștene are o valoare totală de 4.310.717,66 euro, fără T.V.A.

Sursă foto: MDLPA- Proiect tip- creșă medie pentru maxim 7 grupe/70 copii

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.