14 noi creşe vor fi construite in Prahova. Vezi în ce localități

Publicat in Administratie 10 Martie 2022 1040 ori
Google+ WhatsApp
14 noi creşe vor fi construite in Prahova. Vezi în ce localități
14 noi creşe vor fi construite in Prahova. Vezi în ce localități

Ministerul Dezvoltării a aprobat 14 noi proiecte, depuse de tot atâtea administrații locale din Prahova, pentru construirea de creșe în cadrul programului derulat din fonduri de la bugetul național și din fonduri europene obținute prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Programul, în cadrul căruia au mai fost aprobate, deja, 138 de proiecte, la nivelul municipiilor, se referă la construirea unor creșe după proiecte tip, de capacitate mică (40 de locuri), medie (70 de locuri) sau mare (110 locuri).

În a doua etapă, dedicată proiectelor depuse de orașe și comune, Ministerul a aprobat construirea a 142 de unități. Dintre acestea, 14 sunt în Prahova.

În mediul urban urmează să fie construite asemenea centre la Vălenii de Munte (110 locuri), Breaza și Slănic (câte 70 de locuri), respectiv Plopeni (40 de locuri).

Celelalte 10 sunt proiecte venite din mediul rural. Construirea de creșe cu câte 40 de locuri a fost aprobată pentru localitățile Drăgănești, Florești, Păulești, Râfov și Valea Doftanei.

La Bucov și Târgșoru Vechi, Ministerul a aprobat finanțarea proiectelor care propunea construirea a două asemenea unități, fiecare cu o capacitate de 70 de locuri.

Nu în ultimul rând, creșe de mare capacitate, cu 110 locuri fiecare, ar urma să fie construite la Iordăcheanu, Măneciu și Valea Călugărească.

În această a doua etapă, Ministrul Dezvoltării a aprobat finanțarea necesară pentru opt creșe mari, 20 medii și 62 mici în mediul rural, respectiv pentru șase creșe mari, 13 creșe medii și 33 creșe mici în orașe. În cele 280 de creșe aprobate până acum se creează locuri pentru 15.520 de copii, pe lângă cele 22.296 existente în prezent, în cele 395 de unități de stat existente la nivel național. Ministrul a subliniat că, în cazul comunelor, cele pentru care a fost aprobată finanțarea au îndeplinit două criterii: au peste 5.000 de locuitori sau au avut, în ultimii trei ani, cel puțin 100 de nou născuți. "Dorim să ne asigurăm că vom construi aceste creșe acolo unde este nevoie de ele. În comunele adiacente marilor orașe locuiesc familii tinere, din care părinții lucrează în municipiu, dar doresc să-și înscrie copiii în creșele mai apropiate de casă", a spus Cseke Attila.

Sursa: www.telegrama.ro

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.