Primaria Ploiesti vrea sa consolideze versantul de pe Andrei Muresanu, dar nu sunt firme interesate sa execute lucrarile

Publicat in Administratie 16 Decembrie 2021 616 ori
Google+ WhatsApp
Primaria Ploiesti vrea sa consolideze versantul de pe Andrei Muresanu, dar nu sunt firme interesate sa execute lucrarile
Primaria Ploiesti vrea sa consolideze versantul de pe Andrei Muresanu, dar nu sunt firme interesate sa execute lucrarile

La trei ani de la începerea proiectului, Primăria Ploieşti a lansat o nouă procedură de selecţie pentru finalizarea lucrărilor de consolidare a terenului de pe strada Andrei Mureşanu. Din 2019 încoace, municipalitatea n-a mai reuşit să găsească nicio firmă interesată.

Cu toată urgenţa, licitaţia pentru consolidarea versantului a fost lansată în octombrie 2017, iar lucrările au început în anul următor. După executarea unei părţi din proiect, contractul a fost reziliat. Asta se întâmpla în septembrie 2019. Trecuse aproape un an de la începerea lucrărilor, iar autorităţile erau nemulţumite din cauza faptului că firma executantă înregistra întârzieri mari în raport cu graficul de lucrări convenit.

De atunci, Primăria se tot chinuie să deblocheze proiectul. Însă fără succes. A fost, mai întâi, o serie de proceduri de achiziţie pentru realizarea unei expertize tehnice, expertiză care ar fi trebuit să spună cât s-a făcut din proiectul iniţial şi ce mai rămâne de executat. Cel puţin trei anunţuri au fost publicate pe finalul lui 2019 şi în prima parte a lui 2020.

Mai aproape de zilele noastre, Primăria a decis să organizeze o nouă procedură de selecţie, de data asta pentru contractul de execuţie a lucrărilor, cu tot cu proiectare. Potrivit informaţiilor publicate pe pagina de internet a administraţiei ploieştene, o achiziţie directă a fost lansată pe 9 noiembrie, cu o valoare totală estimată la 224.715 lei fără TVA. E clar că n-au fost doritori, pentru că, la o lună distanţă, procedura a fost reluată. Cel mai recent anunţ, publicat zilele trecute, păstrează aceeaşi sumă totală, de aproape 225.000 de lei, din care 199.715 lei pentru lucrări şi 25.000 pentru servicii de proiectare. Termenul de depunere a ofertelor este luni, 20 decembrie.

Sursa www.telegrama.ro

 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.