S-a putut! Strada Miciurin a redevenit circulabila dupa ce Primaria a asfaltat-o in timp record
Mai putin de o zi le-a luat echipelor de muncitori sa finalizeze asfaltarea pe strada Miciurin din Ploiesti, una dintre cele mai gaurite strazi din Ploiesti, fiind inclusa in program si decopertarea.
Astazi, strada arata asa cum ar trebui sa o faca toate arterele de circulatie din oras, iar lucrarile vor continua si in alte zone din municipiu.
Potrivit primarului Andrei Volosevici, echipele de muncitori lucreaza pe strada Maresal Averescu unde, in curand, vor fi finalizate lucrarile de reparatii.
Deci, cand se vrea, se poate!
"Primăria Municipiului Ploiești continuă, astăzi, lucrările de reparații/ întreținere pe strada Mareșal Averescu.
Reamintim că, în cursul zilei de luni, 05 aprilie a.c., au fost derulate lucrări similare și pe strada Miciurin.
Lucrările sunt executate în baza contractului ce are ca obiect "Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări (cu excepția celor aflate în administrarea altor entități) aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban".
Municipalitatea le mulțumește ploieștenilor pentru înțelegere și recomandă, pe cât posibil, utilizarea rutelor ocolitoare, în zona în care se desfășoară activitățile amintite.
Programul de reparații și întreținere străzi, derulat de municipalitatea ploieșteană, va continua.", a anuntat Primaria Ploiesti.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: