SALARIUL MINIM majorat, anunţ oficial de la Ministerul Muncii. În ce condiţii se acordă mărirea

Publicat in Administratie 23 Octombrie 2019 1823 ori
Google+ WhatsApp
SALARIUL MINIM majorat, anunţ oficial de la Ministerul Muncii. În ce condiţii se acordă mărirea
SALARIUL MINIM majorat, anunţ oficial de la Ministerul Muncii. În ce condiţii se acordă mărirea

Guvernul vrea să mărească salariul minim net cu 100 lei, până la 1.363 lei (2.262 lei brut), potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Muncii.

Salariul minim se majorează de la 1 ianuarie 2020. În prezent, salariul minim brut este de 2.080 lei (1.263 lei net), iar Guvernul vrea să-l mărească la 2.262 lei (1.363 lei net).

”Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 2.262 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2020, ceea ce reprezintă o creştere de 8,7 % faţă de luna decembrie 2019”, se arată în proiect.

În anul 2019 tariful orar este de 12,43 lei/oră pentru un program complet de lucru de 167,333 ore, iar în anul 2020 tariful orar ar urma să fie de 13,518 lei/oră pentru un program complet de lucru de 167,333 ore.

Totodată, începând cu 1 ianuarie 2020, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut ar putea ajunge la 2.620 lei lunar (1.563 net), ceea ce reprezintă o creştere de 11,5 % faţă de decembrie 2019.

viewscntConform programului de guvernare al executivului demis, „salariul minim net va crește anual cu 100 lei, astfel încât în 2020 acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 euro".

De asemenea, salariul minim pentru cei cu studii superioare se va majora, anual, cu 150 lei, net, a mai promis Guvernul PSD în programul său de guvernare din anul 2018.

În prezent, salariul minim brut este de 2080 lei pe lună. la acest nivel, salariul net (în mână) primit de angajat este de 1263 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2127 de lei.

Dacă se va mări conform promisiunilor din programul de guvernare, salariul minim net va fi de 1363 de lei. La acest nivel, salariul minim brut va fi de 2260 lei, iar costul salarial suportat de firmă va ajunge la 2311 lei, la salariul minim pe economie, din anul 2020.

Lucrătorii cu facultate care au cel puțin un an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare au asigurat un salariu minim brut de 2350 lei lunar, în prezent. La acest nivel salarial, remunerația netă (în mână) primită de angajat este de 1413 lei, iar costul total plătit de firmă, de 2403 lei.

Dacă va crește conform promisiunilor din programul de guvernare, salariul minim net pentru cei cu studii superioare va ajunge la 1563 lei pe lună, din anul 2020. Aceasta va însemna un salariu minim brut de 2620 lei, ceea ce va ridica pentru firmă costul salarial la 2679 lei pe lună pentru această categorie de lucrători.

Salariile minime nete cresc pentru angajați, mai departe, și prin deducerile personale, în funcție de numărul persoanelor pe care lucrătorii respectivi le au în întreținere.

În fine, o altă categorie de salariați, la care salariul minim este diferențiat, este cea a luctătorilor din construcții. Pentru aceștia, ultima reglementare în vigoare este OUG 43 din 12 iunie 2019. În sectorul construcțiilor, la condiții normale de muncă, la un salariu minim brut de 3000 de lei, angajatul fără persoane în întreținere primește în mână un salariu net de 2362 de lei, iar angajatorul plătește un cost salarial de 3010 lei.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office