Consiliul Judeţean Prahova continuă investiţiile în unităţile medicale: Ambulatoriile de la Judetean si Maternitate vor fi modernizate

Publicat in Administratie 17 Septembrie 2019 312 ori
Google+ WhatsApp
Consiliul Judeţean Prahova continuă investiţiile în unităţile medicale: Ambulatoriile de la Judetean si Maternitate vor fi modernizate
Consiliul Judeţean Prahova continuă investiţiile în unităţile medicale: Ambulatoriile de la Judetean si Maternitate vor fi modernizate

Tratamentul bolnavilor în sistem ambulator este una dintre posibilitățile de acordare a îngrijirilor medicale, fără ca pacientul să aibă nevoie de internare în spital. Ambulatoriile spitalelor din România ar trebui să preia, alături de medicina primară – cabinetele medicilor de familie -, o mare parte a cazurilor care ajung la Urgențe și, de aici, pe patul de spital, fără însă a fi nevoie de aglomerarea salonelor din secțiile unităților medicale.
Acest lucru ar fi benefic atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical, pentru că nu s-ar mai ajunge la tensiuni generate de aglomerație sau de timpii de așteptare pentru consultații.
Consiliul Județean Prahova a depus două proiecte de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea celor două ambulatorii integrate, de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești și, respectiv, de la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești.
Valoarea totală a celor două proiecte, ce vor fi finanțate în mare parte prin Programul Operațional Regional 2014-2020, axa privitoare la investițiile în infrastructurile sanitare și sociale, este de aproape 18 milioane de lei.Spital - maternitatehttp://ziarulprahova.ro/wp-content/uploads/2019/08/Spital-maternitate-300x208.jpg 300w, http://ziarulprahova.ro/wp-content/uploads/2019/08/Spital-maternitate-100x70.jpg 100w, http://ziarulprahova.ro/wp-content/uploads/2019/08/Spital-maternitate-218x150.jpg 218w" sizes="(max-width: 396px) 100vw, 396px" style="box-sizing: border-box; max-width: 100%; height: auto; float: right; margin: 6px 0px 21px 24px; transition: opacity 0.3s cubic-bezier(0.39, 0.76, 0.51, 0.56) 0s; opacity: 0; display: block;">

Cele două proiecte depuse spre finanțare de către Consiliul Județean Prahova pentru modernizarea ambulatoriilor integrate ale celor două spitale pe care le are în administrare autoritatea județeană vor completa investițiile realizate până acum sau care se află în lucru.


Ieri, consilierii județeni au adoptat hotărârile privind aprobarea cheltuielilor legate de implementarea celor două proiecte.


Consiliul Judeţean Prahova a depus în vederea obținerii finanțării, din fonduri nerambursabile, proiectul „Extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Ploiești”, urmărindu-se astfel îmbunătățirea nivelului de sănătate a populației la nivelul județului Prahova. Numărul mare de cazuri tratate în această unitate medicală impune asigurarea unor spații corect dimensionate și dotate corespunzător pentru asigurarea actului medical în condiții optime, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, cea mai importantă unitate medicală din judeţul Prahova. Ambulatoriul Integrat al Spitalului de Urgenţă Ploieşti face parte din structura aprobată de Ministerul Sănătăţii, fiind amplasat în zona corpurilor C și D, având o suprafață construită de aproximativ 1.300 mp (regim de înălțime corp C și D: S+P+1+2).

Aici, de-a lungul timpului au fost efectuate doar reparații curente, iar activitatea medicală a cabinetelor din cadrul ambulatoriului se desfășoară în spații inadecvate, subdimensionate, fapt care îngrădește desfășurarea activităților medicale.

După cum și reprezentanții Consiliului Județean Prahova confirmă, în prezent, activitatea ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Ploiești nu se desfășoară în conformitate cu cerinţele actuale cu privire la asigurarea fluxurilor de pacienţi şi personal admise. Tocmai de aceea, s-a depus proiectul pentru obținerea finanțării nerambursabile destinată reabilitării și modernizării spațiilor, valoarea totală estimativă a cheltuielilor necesare realizării acestui obiectiv de investiții ridicându-se la 11.093.302,17 lei inclusiv TVA, din care contribuția solicitantului este de 214.015,01 lei inclusiv TVA, iar cheltuielile neeligibile ale proiectului sunt în sumă de 392.552,17 lei, valoare cu TVA. La aceste sume se adaugă cele reprezentând cheltuielile conexe ce pot apărea pe durata implementării, inclusiv suportarea corecțiilor ce pot fi identificate în procedura de verificare a achiziției.


O situație similară este și la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, pentru care Consiliul Judeţean Prahova a depus, în vederea obținerii finanțării din fonduri nerambursabile, proiectul „Extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Ploiești” prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 8 Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale. Proiectul acesta va conduce atât la eficientizarea sistemului de sănătate, prin reducerea internărilor evitabile, cât și la accesibilizarea ofertei de servicii de asistență în cadrul ambulatoriului, prin diagnosticarea bolilor în stadiul incipient şi tratarea cu succes a unor afecţiuni mai ușoare, prevenind agravarea lor și ducând la scăderea ponderii persoanelor cu nevoi medicale neacoperite.
Valoarea totală estimativă a cheltuielilor necesare realizării acestui obiectiv de investiții este de 6.682.784,32 lei inclusiv TVA, din care contribuția solicitantului este de 133.655,71 lei inclusiv TVA.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office