Consiliul Local a respins majorarea tarifelor de salubritate din Ploieşti

Publicat in Administratie 12 Septembrie 2019 285 ori
Google+ WhatsApp
Consiliul Local a respins majorarea tarifelor de salubritate din Ploieşti
Consiliul Local a respins majorarea tarifelor de salubritate din Ploieşti

Propunerea de adoptare a unei aşa-zise penalizări pentru persoanele care nu colectează deşeurile selectiv, care ar fi dus, în principiu, la majorarea cu 40% a tarifului de salubritate pentru persoane fizice, a fost respinsă, miercuri, de Consiliul Local Ploieşti. E şi o veste proastă pentru ploieşteni: decizia finală privind tarifele urmează să fie luată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor", fără ca refuzul autorităţilor ploieştene să cântărească prea tare. Mai mult, pentru că proiectul din Consiliul Local a picat cu totul, primarul nu e împuternicit să voteze la şedinţa de joi a ADI.

În forma iniţială, proiectul introducea o aşa-zisă penalizare, prin care tariful ar fi ajuns de la 9,5 lei de persoană pe lună la 13,22 lei cu tot cu TVA. Probabil dintr-o scăpare a iniţiatorilor, aceeaşi valoare s-ar fi aplicat şi dacă ploieştenii colectau selectiv deşeurile şi dacă nu o făceau. În timpul şedinţei de astăzi a forului legislativ local, preşedintele comisiei de utilităţi din CL Ploieşti, Gabriel Minea, unul dintre cei trei consilieri PSD care au iniţiat proiectul, a venit cu un amendament, astfel încât persoanele care fac colectarea selectivă să rămână cu tariful actual, de 9,5 lei, el explicând totodată şi că propunerea vine ca o aliniere la legislaţia naţională, în contextul în care în vară a intrat în vigoare o hotărâre de Guvern care obligă la colectarea selectivă a deşeurilor. Cu toate acestea, mai mulţi consilieri au reclamat că, ţinând cont de experienţa ultimelor luni, colectarea selectivă în Ploieşti e foarte greu de realizat, indiferent cât de bine intenţionaţi ar fi oamenii. Argumentele împotriva proiectului au continuat, inclusiv din partea unor colegi de partid ai iniţiatorilor, mai mulţi aleşi locali reclamând că, în realitate, nici Primăria şi nici operatorul nu au capacitatea să asigure o infrastructură adecvată în domeniul salubrităţii, nimeni nu ar avea posibilitatea să facă dovada că a colectat sau nu selectiv, iar aşa-zisa penalitate s-ar fi aplicat cel mai probabil la toată lumea, transformându-se într-o majorare mai mult sau mai puţin mascată.

După aproape o oră de dezbateri, s-a trecut la vot, întâi pentru amendamentele propuse în timpul şedinţei, apoi pentru proiectul propriu-zis, însă toate au "picat" la vot. Înainte să ne bucurăm prea tare că am evitat majorarea de tarif, mai trebuie precizat că decizia finală în acest sens, conform statutului ADI, se ia de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor" Prahova, structura care coordonează în numele primăriilor activităţile de ridicare, transport şi depozitare a deşeurilor în 103 din cele 104 localităţi ale judeţului. Şedinţa are loc joi. Decizia oficială se va lua prin vot, cu majoritate simplă, raportată la numărul celor prezenţi. Partea proastă este că, din moment ce proiectul de hotărâre din Consiliul Local Ploieşti a "picat", primarul Adrian Dobre nu este împuternicit să voteze şi oricum Ploieştiul are un singur vot dintr-un maxim posibil de 36, câte unităţi administrative sunt în sectorul din judeţ deservit de Rosal.

sursa: www.telegrama.ro 

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office