CODUL RUTIER se schimbă peste câteva zile. Care sunt principalele modificări

Publicat in Trafic 31 Ianuarie 2015 3026 ori
Google+ WhatsApp
CODUL RUTIER se schimbă peste câteva zile. Care sunt principalele modificări
CODUL RUTIER se schimbă peste câteva zile. Care sunt principalele modificări

Nou cod rutier va intra în vigoare începând cu data de 6 februarie, după ce, în ianuarie Executivul a aprobat normele de aplicare.

 

Noul cod rutier va intra în vigoare începând cu data de 6 februarie, iar printre principalele sale modificări se numără cele referitoare la transportul copiiilor în maşină. Astfel, copiii sub 12 ani nu pot fi transportaţi pe scaunele din faţă, cu excepţia bebeluşilor care sunt transportaţi cu dispozitive speciale de acest fel. Copiii cu vârste de până la 3 ani nu mai pot fi transportaţi decât în scaune speciale. "Copiii în vârstă de până la 3 ani nu pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, cu excepția autovehiculelor destinate transportului public de persoane, precum și a taxiului, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față. În aceste situaţii, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul auto", se specifică în Codul Rutier.

De asemenea, copiii cu o înălţime de cel puţin 135 de centimetri trebuie transportaşi în scaun. "Copiii cu o înălţime de până la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă pentru conducător şi pasageri, denumite în continuare sisteme de siguranţă, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul.", se arată în noul Cod Rutier.

Copiii cu o înălţime mai mare de 1,35 metri trebuie fixaţi cu centurile de siguranţă în scaunele din spate. "Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, ori dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul", se arată în noul Cod Rutier.

Este obligatoriu ca dispozitivele de fixare în scaun să fie omologate şi adecvate pentru caracteristicile fizice ale copiilor.

Nerespectarea acestor reguli introduse recent va fi sancţionată cu până la cinci puncte de amendă, adică aproximativ 450 de lei.

Sursa: economica.net

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.