Vom avea un nou DRUM NAȚIONAL între Ploiești și Brașov
Ministrul Transporturilor a spus că îşi dă demisia fără să i-o ceară cineva dacă nu va fi în stare să rezolve problema aglomeraţiei de pe DN1, scrie gandul.info.
Declaraţia vine după ce românii au stat ore în şir la coadă, de sărbători, pe drumul dintre Comarnic şi Braşov.
Ministrul Transporturilor Ioan Rus e optimist: în maximum 4 ani, pe Valea Prahovei se va circula în condiţii decente.
Rus a adăugat, într-un interviu pentru gandul.info, că pînă la finalizarea autostrăzii Bucureşti – Braşov, vor fi demarate lucrări la drumurile naţionale din zonă. “(…) am solicitat realizarea mai rapidă, într-un an de zile, cel mult un an şi jumătate, a celui de-al treilea DN, între Braşov şi Câmpina, cel de pe Valea Doftanei, actualul DJ, astfel încât să putem trece la şase benzi de circulaţie, adică: DN1, Bucureşti-Comarnic-Braşov; DN1A, Bucureşti-Vălenii de Munte-Cheia şi încă un DN, între cele două, pe Valea Doftanei” – a declarat acesta.
Ministrul spune că studiul de fezabilitate pentru tronson are în vedere construirea unei autostrăzi, nu a unui drum expres, aşa cum era menţionat în master-planul ministerului transporturilor: “(…) proiectul, în ansamblu, va fi realizat pentru autostradă; inclusiv în ceea ce priveşte exproprierile, prevăzute pe o lărgime de 70 de metri. Dacă, din lipsa resurselor financiare, vom fi obligaţi să realizăm, mai întâi, “faza expres”, în etapa a doua, cu siguranţă vom încheia şi “faza autostradă”.
Cît despre situaţia din perioada sărbătorilor de iarnă, cînd şoferii au fost nevoiţi să stea şi cîte 6 ore în coloană pe drumul spre sau dinspre staţiunile de pe valea Prahovei, ministrul Transporturilor crede că vinovaţi sînt şi miniştrii din fostele guvernări: “(…) ce nu s-a făcut în 25 de ani e complicat să facem într-o lună. (…) de poveşti cu demisia, am mai auzit. Şi eu îmi dau demisia singur, nu trebuie să mi-o ceară nimeni, dacă e să fugim de muncă. Dar eu cred că mai important e să găsim soluţii”.
Ioan Rus a mai precizat că ministerul pe care îl conduce are în plan şi extinderea DN6 cu o a treia bandă, în unele zone de pe Valea Oltului, pentru fluidizarea traficului.
Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: sau
Ultimele articole adaugate de Admin.C
-
Accident la Breaza, pe DN1. Un tanar de 21 de ani, in stare grava
-
BOMBA! Noi inregistrari cu "Portocala" si Giluela Diaconu, prinsi in fapt! Negulescu refuza sa inregistreze audierile, ca sa poata face presiuni pe martori: „Terminati cu prostiile cu inregistrarile, ca nu pot sa paradesc"
-
3 semne evidente că sunteți predestinați unul pentru altul