Pasarelele montate pe DN1 nu ne-au scăpat de aglomeraţie, dar au salvat zeci de vieţi
La un an de la instalarea pasarelelor pietonale, a semafoarelor inteligente şi a separatoarelor de sens, nicio persoană nu şi-a mai pierdut viaţa în accidente rutiere pe DN 1, pe tronsonul Comarnic-Azuga-Buşteni. Ani în şir în ”topul şoselelor morţii”, cu cele mai multe accidente grave, tronsonul de pe DN 1 Comarnic-Azuga-Buşteni este pe cale să-şi piardă tristul renume.
Asta datorită controversatelor pasarele pietonale amplasate anul trecut în mai multe staţiuni de pe Valea Prahovei. Gândite pentru a fluidiza zona, pasarelele au contribuit decisiv la scăderea numărului de accidente grave pe acest sector de drum. „Nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa în accidente rutiere pe DN1, tronsonul Comarnic-Azuga-Buşteni, de la instalarea pasarelelor pietonale, a semafoarelor inteligente şi a separatoarelor de sens”, informa ieri Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Este prima oară după mulţi ani când Poliţia Rutieră se poate lăuda cu o astfel de performanţă.
Trafic mai fluent şi sigur
În august 2013, în zona staţiunilor turistice de pe Valea Prahovei, au fost instalate patru pasarele pietonale - una în Comarnic, două în Buşteni şi una în Azuga. Acestea au permis desfiinţarea a şapte treceri de pietoni din cele trei staţiuni. Tot pentru fluidizarea şi siguranţa circulaţiei, au fost montate separatoare de sens în centrul staţiunii Buşteni, dar au fost instalate şi semafoare inteligente.
“La un an de la implementarea acestor soluţii, din analizele efectuate de către Poliţia Rutieră a reieşit că în cele trei staţiuni turistice, pe artera tranzitată de DN 1, numărul accidentelor rutiere grave şi al consecinţelor acestora a fost redus semnificativ”, mai precizează IGPR. Lucrările au fost coordonate de Direcţia Rutieră, din cadrul IGPR. Costul celor patru pasarele pietonale a varit între 70.000 şi 99.000 de euro. Construirea celor patru pasarele care traversează DN 1 a fost o măsură provizorie, până la realizarea construcţiei autostrăzii A3 tronsonul Comarnic-Braşov.
Accidente grave, soldate cu 51 de morţi
Poliţia afirmă că fluenţa traficului rutier pe DN1 a crescut considerabil, timpul de parcurgere a tronsonului Comarnic-Sinaia-Buşteni-Azuga reducându-se, în medie, de la 2 ore, la 40-60 de minute, în week-end şi în sărbători legale. Din anul 1999 şi până în august 2013, când au fost montate pasarelele pietonale, în localităţile Comarnic, Buşteni şi Azuga s-au produs 323 de accidente grave, soldate cu 465 de victime, dintre care 51 de persoane decedate. De asemenea, în acest interval, în cele trei staşiuni s-au produs 3.483 de tamponări. Motivul principal al producerii accidentelor este traficul excesiv de pe Valea Prahovei.
”Capacitatea de circulaţie a unui drum naţional, clasa I, categorie în care este încadrat şi DN 1, este de 800 de autovehicule pe sens de circulaţie pe oră. Aceste valori scad proporţional cu numărul conflictelor de trafic generate de trecerile pentru pietoni. (...) Depăşirea capacităţii de circulaţie a unui drum generează scăderea vitezei de circulaţie a autovehiculelor şi implicit formarea coloanelor şi ambuteiajelor”, afirmă Poliţia Rutieră.
Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: