AUTOSTRĂZILE din România cu şi fără BENZINĂRII. Vezi HARTA

Publicat in Trafic 16 August 2014 3375 ori
Google+ WhatsApp
AUTOSTRĂZILE din România cu şi fără BENZINĂRII. Vezi HARTA
AUTOSTRĂZILE din România cu şi fără BENZINĂRII. Vezi HARTA

De mai bine de cinci ani, autoritățile române nu au mai organizat nicio licitație pentru construcția de benzinării pe tronsoanele de autostradă deschise circulației.

Suntem repetenții Europei la construcția de autostrăzi, iar atunci când se mai deschid circulației tronsoane de câțiva kilometri, totul se face în pripă. Lăsând la o parte termenele prelungite cu lunile sau chiar și cu anii, panglicile sunt tăiate cu mare fast, chiar dacă lipsesc lucrări elementare precum garduri de protecție, ieșiri și intrări, parcări, telefoane de urgență și stații de alimentare cu carburanți, scrie capital.ro.

Așa se întâmplă din 2007-2008 încoace, de la ultima licitație organizată pentru concesionarea de stații de carburanți pe A2 între București și Cernavodă. De atunci și până acum, s-au inaugurat tronsoane de autostradă care însumează 380 de kilometri. Pe niciunul dintre cele 12 tronsoane menționate nu există încă benzinării.

Citeşte şi Se fură ca-n codru de pe autostrăzile din România, deşi CNADNR plăteşte milioane de euro pentru pază

Conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat, încă de anul trecut, că în trimestrul II al acestui an va fi organizată o licitație în acest sens. Dar, nici în prezent nu este publicat anunțul.

"Estimăm că am putea avea benzinării noi chiar şi din acest an, iar anul viitor vor fi pe toate autostrăzile", a declarat Narcis Neaga, directorul general al CNADNR. Potrivit acestuia, studiile europene arată că, pe autostrăzi, este necesară o benzinărie la fiecare 30-40 de kilometri.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.