Drogat la volan, pe strazile din Campina. Tanar de 20 de ani, prins de politisti sub influenta substantelor interzise
La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 16:00, poliţiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, Biroului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Bulevardul Carol I, din municipiu au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiu.
Având în vedere comportamentul suspect al conducătorului auto, acesta a fost supus testării cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
Ulterior, tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: