Asa arata niste cretini. Soferi filmati pe contrasens pe Autostrada Soarelui, ca sa fenteze aglomeratia
La doar câteva zile după ce pe Autostrada Soarelui a avut loc un carambol cu 55 de mașini, mai multe imagini cu șoferi care merg pe contrasens pe A2 București - Constanța pentru scăpa de aglomerație au fost făcute publicate pe rețelele de socializare, relatează publicața locală ReplicaOnline.
Potrivit sursei menționate, din cauza unei autoutilitare răsturnate pe suprafața de rulare, șoferii nu au mai avut răbdare să stea în coloană până se eliberează carosabilul, astfel că au făcut cale întoarsă, rulând pe contrasens. Cei care au urmărit imaginile au cerut pedepse dure pentru cei implicați, întrucât au pus în pericol circulația celorlalți participanți la trafic.
Poliția a demarat verificări în vederea identificării conducătorilor auto și luarea măsurilor legale.
„În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care apar mai multe autoturisme circulând pe contrasens, vă comunicăm faptul că poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa s-au autosesizat şi efectuează verificări în vederea identificării conducătorilor auto şi luarea măsurilor legale care se impun", a transmis IPJ Constanţa, conform News.ro.
Mai multe accidente în lanț au avut loc, vineri dimineață, pe Autostrada A2 București-Constanța, după ce în zonă a fost ceață densă. Inițial, autoritățile au anunțat un carambol cu 20 de mașini, însă în timpul intervenției bilanțul a devenit tot mai grav. Au fost implicate cel puțin 50 de vehicule.
Video aici https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=730195404362555&id=100000201461061
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: