Două accidente produse aproape în același timp, în Prahova, joi dimineață
Echipajele de urgență au fost solicitate să intervină, în această dimineață, la Ceptura și Apostolache, în urma a două accidente produse la interval de câteva minute.
Două mașini, cu trei ocupanți, au fost implicate într-un accident care a avut loc, în jurul orei 8.30, pe DJ 102, la Apostolache.
ISU Prahova a anunțat că unul dintre vehicule s-a răsturnat, în urma impactului. O tânără de 18 ani, rănită, a fost preluată de ambulanța SAJ și transportată la spital.
În zonă se fac cercetări, iar circulația este restricționată. IJP Prahova a precizat că se circulă dirijat pe sensul Sângeru - Gornet Cricov.
În jurul orei 9.00, un alt eveniment a avut loc la Ceptura, au anunțat reprezentanții ISU Prahova, care au acționat cu un echipaj de pompieri și o ambulanță SMURD. Din fericire, nu au existat victime. Șoferii celor două mașini se aflau singuri în autoturisme și au refuzat să fie transportați la spital.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: