Bitcoin resimte puternic șocul războiului: a ajuns la cea mai scăzută valoare din iulie 2021

Publicat in IT&C 10 Mai 2022 693 ori
Google+ WhatsApp
Bitcoin resimte puternic șocul războiului: a ajuns la cea mai scăzută valoare din iulie 2021
Bitcoin resimte puternic șocul războiului: a ajuns la cea mai scăzută valoare din iulie 2021

Bitcoin a continuat să scadă luni, după ce vânzările de acţiuni pe scară largă în SUA, de săptămâna trecută, au agitat piaţa criptomonedei şi au făcut ca aceasta să scadă cu aproximativ 10%, transmite CNBC.

Bitcoin, cea mai importantă monedă digitală din lume după valoarea de piaţă, a scăzut luni cu 5%, până la 32.860,91 dolari pe unitate, potrivit datelor de la Coindesk. Bitcoin a atins un minim al tranzacţiilor de 32.650,02 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din iulie 2021.

Moneda virtuală a fost tranzacţionată într-un interval restrâns în acest an, în timp ce încearcă să-şi recupereze maximele de la sfârşitul anului 2021. În prezent, bitcoin este cu peste 50% sub preţul maxim de 68.990,90 dolari pe unitate atins în noiembrie 2021.

Scăderea vine după ce indicele Dow Jones Industrial Average a pierdut joi peste 1.000 de puncte, iar Nasdaq-ul a scăzut cu 5%. Aceste pierderi au marcat cele mai grave scăderi de o singură zi din 2020. Dow şi Nasdaq au scăzut din nou vineri.

Între timp, Rezerva Federală şi-a majorat miercurea trecută rata dobânzii de referinţă, cu jumătate de punct procentual, ca răspuns la presiunile inflaţioniste. Bursa a crescut după ce preşedintele Fed, Jerome Powell, a declarat că nu este luată în considerare o majorare mai mare a ratei de 0,75 de puncte procentuale. Dar până joi, investitorii au şters câştigurile respective.

Indicii bursieri de pe Wall Street şi-au continuat luni evoluţia negativă.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.