Google anunță că nu va mai face abuz de poziția sa dominantă în reclamele de pe internet, după ce Franța a amendat compania

Publicat in IT&C 07 Iunie 2021 263 ori
Google+ WhatsApp
Google anunță că nu va mai face abuz de poziția sa dominantă în reclamele de pe internet, după ce Franța a amendat compania
Google anunță că nu va mai face abuz de poziția sa dominantă în reclamele de pe internet, după ce Franța a amendat compania

Google, cel mai folosit motor de căutare de pe internet, a ajuns la un acord istoric cu autorităţile franceze care reglementează concurenţa comercială. Compania americană a promis că va face modificări la nivel mondial în practicile de promovare a propriilor servicii, după ce a făcut abuz de poziția sa dominantă pe piața de reclame online. Statul francez a amendat Google cu 220 de milioane de euro, după reclamații depuse de două mari grupuri de presă și ziarul Le Figaro.

Acordul anunţat luni de autoritatea franceză reprezintă primul moment în care un gigant american a fost de acord să facă modificări la nivelul modelului de afaceri din reclamele de pe internet. Totodată, Google a fost amendată cu 220 de milioane de euro.

„Decizia de a sancţiona Google este cu atât mai importantă cu cât este prima decizie din lume care se concentrează pe procesele algoritmice complexe pe care se bazează businessul de advertising online", a declarat Isabelle de Silva, şefa autorităţii de concurenţă din Franţa, conform Mediafax.

Supraveghetorul a descoperit că platforma de management a reclamelor pentru publisherii mari – Google Ad Manager – favorizează marketplace-ul de reclame al companiei – Google AdX – unde publisherii vând spaţiu către advertiseri în timp real.

Conform acordului, Google s-a angajat să îmbunătăţească modul în care serviciile Ad Manager lucrează cu alte platforme. Primele modificări vor fi implemnetate în primul trimestru din 2022, iar Google nu va face apel pe această decizie.

Investigația autorității vine după ce grupul de presă News Corp, cu sediul în SUA, ziarul francez Le Figaro și grupul de presă belgian Rossel au depus o plângere împotriva gigantului tech.

Autoritățile europene au pus presiune pe marile companii americane tech, după ce acestea au acaparat prea multă putere în blocul comunitar de peste 700 de milioane de cetățeni.

Săptămâna trecută, și Facebook a fost vizată de investigații anti-concurențiale din Regatul Unit și din alte state europene.

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office 

Cele mai citite

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.