Pe ce smartphone nu va mai funcționa WhatsApp de la 1 iulie

Publicat in IT&C 26 Iunie 2019 617 ori
Google+ WhatsApp
Pe ce smartphone nu va mai funcționa WhatsApp de la 1 iulie
Pe ce smartphone nu va mai funcționa WhatsApp de la 1 iulie

Celebrul serviciu de mesagerie va fi indisponibil pe câteva terminale smartphone începând cu 1 iulie 2019. Printre acestea se numără telefoane cu sistem de operare Windows, Android Gingerbread sau Apple iOS7.

WhatsApp nu va mai fi disponibil pe anumite smartphone-uri după 1 iulie 2019. Acest lucru înseamnă că, dacă aveți un telefon mobil cu sistem de operare Windows Phone, cum ar fi vechiul Lumia, nu puteți descărca aplicația WhatsApp sau nu puteți accesa noile actualizări.

Cel mai grav este că după 31 decembrie 2019, dacă aveați WhatsApp pe telefoane cu Windows Phone, va fi imposibilă trimiterea sau primirea de mesaje.


Modificările de la WhatsApp vizează și Google sau Apple. Tot de la 1 iulie 2019, nu vor mai fi acceptați utilizatorii cu iPhone iOS 7 sau telefoane cu Android Gingerbread 2.3.7, versiuni lansate în urmă cu cinci ani. Nu se vor putea crea conturi noi, dar cine are deja instalată aplicația o poate folosi până în februarie 2020.


În acest fel, WhatsApp poate fi folosit oficial pe telefoane Android cu versiunea 4.0.3 sau o versiune ulterioară sau pe iPhone cu iOS 8 sau o versiune ulterioară.

De asemenea, aplicația poate fi utilizată pe telefoane cu KaiOS 2.5.1, cum ar fi JioPhone și JioPhone 2.În orice caz, este bine să vă faceți actualizările la timp sau să luați un telefon nou.

Cum puteți actualiza WhatsApp?


Puteți actualiza WhatsApp foarte ușor, din magazinul de aplicații al telefonului. Vă rugăm să rețineți că, în cazul în care ați primit un mesaj pe care versiunea dumneavoastră de WhatsApp nu îl admite, trebuie să actualizați aplicația.

Pentru a actualiza WhatsApp:

Android: Accesați Magazinul Play, apoi apăsați pe Meniu > Aplicațiile și jocurile mele. Apăsați pe ACTUALIZAȚI în dreptul WhatsApp Messenger.

Alternativ, accesați Magazinul Play și căutați WhatsApp. Apăsați pe ACTUALIZAȚI sub WhatsApp Messenger.
iPhone: Accesați App Store și apăsați pe Updates. Apăsați pe UPDATE în dreptul WhatsApp Messenger.

Alternativ, accesați App Store și căutați WhatsApp. Apăsați pe UPDATE în dreptul WhatsApp Messenger.

Windows Phone 8.1: Accesați Magazinul, apoi apăsați pe Meniu > aplicațiile mele > WhatsApp > actualizați.

Alternativ, accesați Magazinul și căutați WhatsApp. Apăsați pe WhatsApp > actualizați.

Windows Phone 10: Accesați Magazinul Microsoft, apoi apăsați pe Meniu > Biblioteca mea. Apăsați pe Actualizați în dreptul WhatsApp.

Alternativ, accesați Magazinul Microsoft și căutați WhatsApp. Apăsați pe WhatsApp > Actualizați.

Vă recomandăm să utilizați mereu cea mai recentă versiune de WhatsApp. Versiunile mai recente conțin cele mai noi opțiuni și îmbunătățiri generale, scrie DCNews.ro

Admin.A

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office