Garden Party și Concert Regal, organizate marţi la Castelul Peleș

Publicat in Unde Mergem? 09 Mai 2016 1738 ori
Google+ WhatsApp
Garden Party și Concert Regal, organizate marţi la Castelul Peleș
Garden Party și Concert Regal, organizate marţi la Castelul Peleș

Data de 10 mai, una cu uriașă semnificație istorică pentru România, are anul acesta o și mai mare încărcătură, la împlinirea a 150 de ani de la momentul în care Carol I a depus jurământul în fața Parlamentului, ca domnitor. Evenimentele dedicate acestei aniversări au început încă de săptămâna trecută și vor culmina cu manifestările programate pentru marți.

 

 

Sărbătorirea Coroanei române, la 150 de existență, a început pe 5 mai, cu aniversarea a 12 decenii de la nașterea Reginei Elena, și a continuat, weekend-ul trecut, cu evenimente derulate în Capitală și la Sinaia.

Punctul culminant va fi, însă, marți, pe 10 mai. Ziua începe la ora 10.30, cu o depunere de flori și spectacolul militar care vor avea loc la Statuia Regelui Carol I, din Piața Palatului Regal. La eveniment va lua parte și Familia Regală a României, reprezentată de Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena, Alexander Nixon, Principesa Sofia, Arhiducesa Maria-Magdalena și soțul ei.

Manifestările continuă, după-amiază, la Sinaia. La ora 13.20, pe terasa Castelului Regal Peleș, va avea loc ceremonia înălțării Stindardului Regal pe catargul din turnul edificiului, stindard care flutura pentru prima dată, după anul 1947.

Momentul va fi urmat de un Garden Party și Concertul Regal care vor avea loc pe peluza Castelului Peleș. Accesul vizitatorilor va fi permis până cel târziu la ora 17.00. “Muzica Reprezentativă a Armatei va susține un concert pe terasa castelului, între ora 17.00 și ora 18.00. Familia Regală va ieși pe balconul castelului pentru a saluta invitații, la ora 18. Trei avioane ale Iacărilor Acrobați vor survola parcul regal. La ora 18.30 va începe concertul susținut de Camerata Regală, dirijat de Tiberiu Soare, având ca soliști pe violonistul Remus Azoiței și tenorul Teodor Ilincăi. Evenimentul va avea loc în prezența Custodelui Coroanei și Principelui Radu, alături de Principesa Elena și dl. Alexander Nixon, Principesa Sofia, Principesa Maria și Arhiducesa Maria-Magdalena alături de Baronul Hanns-Ulrich de Holzhausen”, a anunțat Familia Regală.

Toți cei care doresc să participe la evenimentele de marți seară sunt bineveniți, iar intrarea va fi liberă. Potrivit organizatorilor, pe 10 mai, pe cuprinsul Domeniului Regal Sinaia vor sta la dispoziția participanților la evenimente restaurantele “Stăvilar”, “Cuțitul de Argint”, “Bastion” și “La Tunuri”, Cofetăria de pe terasa Vilei Economat-Tunuri și Restaurantul Carol Gastro Bierhaus de la Economat. Restaurantele vor fi deschise între ora 12.00 și ora 23.00, așteptându-i pe turiști cu terasele extinse și amenajate special pentru sărbătoare.

De asemenea, parcarea va fi gratuită în această zi, pe întreg Domeniul Regal Sinaia, pentru autocare sau microbuze fiind rezervate locurile de la intrarea pe domeniu din bulevardul Ferdinand și cele de lângă Hotelul Furnica.

Data de 10 mai are o mare semnificație istorică pentru țara noastră. Este data la care, în 1866, Carol I depunea jurământul și devenea domnitor al României. După 11 ani, statul român își oficializa independența, iar în 1881, tot la 10 mai, Carol I era încoronat, devenind primul rege al țării. Sunt și motivele pentru care, de la 1867 până în 1947, anul înlăturării monarhiei, pe 10 mai era sărbătorită și Ziua Națională a României.

Admin.C

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De mai bine de 4 ani, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand aproximativ 500.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office sau mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.