Voleibaliștii Ploieștiului sunt obligați să căștige un nou meci de campionat. Prima etapă a returului play-off-ului Diviziei A1 de volei programează astăzi, la Dobroiești, duelul CSM București - Tricolorul LMV Ploiești. Disputa va avea loc în sala comunei ilfovene de la margine de București și va începe la ora 19:45. Laurențiu Lică și coechipierii trebuie să se impună pe un teren ostil după ce Arcada Galați a luat locul Stelei în lupta pentru titlu. "Tricolorii " și-au făcut anumite calcule și vor ca pînă la jocul direct de la Galați diferența în clasament să fie cel puțin ca cea de acum. Tricolorul ocupă locul 1, cu 67 de puncte iar Arcada se află pe locul 2, cu 64 de puncte și un meci mai puțin disputat. Adversara de azi a ploieștenilor, trupa lui Jeli Pîslaru, ocupă ultimul loc al play-off-ului, cu 44 de puncte. În jocul turului de play-off, desfășurat acum o lună, echipa ploieșteană s-a impus cu 3-0.
Trupa antrenată de Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu a mers bine la ultima deplasare cu suporteri. Ei au fost cei care au dat startul decăderii roș-albaștrilor avănd suporterii alături. Și cum un obicei bun se menține, conducerea clubului invită din nou fanii să susțină echipa favorită. Cei care doresc să însoţească echipa sunt aşteptaţi să trimită un mesaj privat, cu numele lor, pe pagina oficială de facebook a clubului. Plecarea la meci va fi, astăzi, ora 17:45, de la Sala Sporturilor „Olimpia” din
Antrenorii și jucătorii se bucură de prezența suporterilor și speră ca aceștia să le poarte noroc și să fie căt mai gălăgioși. Principalul Sergiu Stancu speră ca la finalul jocului toată lumea să fie fericită:'' Cred cu tărie că aportul fanilor este determinant în tentativa obținerii unui rezultat mare și îi așteptăm în număr cât mai mare! Ei știu să ne încurajeze și să facă atmosfera propice victoriei! În ceea ce privește starea de spirit a echipei, după ultimele rezultate din acest play-off, ea este una bună. Chiar dacă privim cu colțul ochiului la rezultatele adversarelor să știți că pe noi nu ne interesează decât ceea ce facem în teren! Totul depinde numai de noi iar acest lucru ne motivează foarte mult! Nu avem voie să mai facem pași greșiți, obiectivele asumate sunt deja foarte aproape de a fi îndeplinite!"
Lotul ploieștean se află de ieri la București și tot atunci a făcut și un antrenament în sala unde se va desfășura jocul. Duelul CSM-LMV a fost încredințat unei brigăzi de arbitri formată din Tudorel Arbunea (
În această seară, de la ora 19.30, echipa de baschet masculin a CSM Ploieşti le dă o nouă întâlnire fanilor în Sala Sporturilor Olimpia, la dificila confruntare cu CSO Voluntari, contând pentru etapa a 10-a a Fazei semifinale a Ligii I.
Băieţii pregătiţi de Cătălin Burlacu, Ionuţ Ivan şi Robert Munteanu sunt în căutarea celei de-a treia victorii consecutive din ultima vreme, după succesele cu ABC Athletic Constanţa şi CSM Mediaş, dar şi în faţa oportunităţii de a câştiga pentru a patra oară în acest sezon în faţa grupării ilfovene. CSM Ploieşti s-a impus cu 88-83 (acasă) şi 72-60 (în deplasare) în Faza de calificare şi cu 76-71 în Sala „Agronomia” în turul Fazei semifinale, iar o nouă victorie ar reprezenta un pas important în lupta pentru primele patru locuri ale clasamentului, care duc la Turneul final.
În etapa a 10-a, mai sunt programate partidele: CN Aurel Vlaicu – ABC Athletic Constanţa (duminică, ora 14.00), CSM Sighetu Marmaţiei – CSM Mediaş (sâmbătă, ora 13.45) şi CSU Ştiinţa Bucureşti – CS Cuza Sport Brăila (duminică, ora 16.30).
Clasament:
1. CSU Ştiinţa Bucureşti (7/2); 2. ABC Athletic
Meciuri restante: CSM Ploieşti – CSM Sighetu Marmaţiei, CSO Voluntari – CS Cuza Sport Brăila şi CN Aurel Vlaicu Bucureşti – CSM Sighetu Marmaţiei. Sursa foto:csmploiesti.ro
Cupa Romăniei-Fan Courier are o miză dublă și în acest sezon. Trofeul în sine și un loc în Cupa EHF reprezintă mizele pentru care patru echipe din handbalul feminin se vor bate. CSM București, HCM Rămnicu-Vălcea, CSM Roman și Dunărea Brăila sunt formațiile angrenate în acest sezon al Final Four-ului. Astăzi, a avut loc conferința de presă cu reprezentanții echipelor dar și cu oficialii Federației Romăne de Handbal. Deținătoarea trofeului este trupa bucureșteană și de-altfel, singura formație care este prezentă, din nou, la Ploiești, după ce anul trecut s-a impus, în finală, împotriva Craiovei. Anul trecut, cucerirea Cupei a coincis cu retragerea din activitate a două handbaliste-emblemă pentru sportul pe semicerc: Cristina Vărzaru și Aurelia Brădeanu.
CSM-ul a căștigat trofeul cu Per Johansson principal și iată că la nici un an distanță, suedezul revine la cărma căștigătoarei Ligii Campionilor. Conducerea clubului a anunțat, astăzi, prin președintele Luca, că este posibil ca unele jucătoare să fie menajate avănd în vedere că au revenit de la echipele naționale și sunt foarte obosite. Celelalte formații se luptă pentru locul valabil în cupele europene. Dar nu ascund faptul că fiind o competiție a surprizelor poate mai fac una în fața favoritei așa cum a reușit și
Turneul Final 4 se va desfășura în în zilele de sâmbătă, 31 martie, și duminică, 1 aprilie, la Sala Sportuilor Olimpia, după următorul program:
Sâmbătă, 31 martie
15:00 HCM Râmnicu Vâlcea - HC Dunărea
18:00 CSM București – CSM Roman
Duminică, 1 aprilie
13:00 Finala mică
16:00 Finala
Biletele pot fi achiziționate online, din rețeaua Bilete.ro (Oficiile Poștei Române, magazinele Inmedio, Relay și Germanos), din secțiunea BILETE a site-ului FRH (www.frh.ro/bilete) sau în zilele meciurilor de la casa de bilete a Sălii, începând cu ora 9:00.
Petrolul '52 nu a suferit pecuniar de pe urma incidentelor de la meciul cu Aninoasa. În schimb, unii suporteri petroliști au fost sancționați în urma celor petrecute la margine de Tărgoviște. IJJ Dămbovița a anunțat printr-un comunicat că jandarmii dâmboviţeni şi cei prahoveni au aplicat unor suporteri ai echipei petroliste 12 sancţiuni contravenţionale şi 6 sancţiuni complementare de interzicere a accesului la competiţii de acelaşi fel, pentru o perioadă de un an.
Trupa petrolistă va juca tot în Dămbovița următorul joc de campionat. Măine, de la ora 15:00, galben-albaștrii vor evolua la Flacăra Moreni, în deschiderea etapei a 16-a. În turul campionatului Petrolul s-a impus cu emoții, 3-2, pe arena proprie, gratie golurilor marcate de Velisar, Saim și Arnăutu respectiv Plăcintă și Timofte. Flacăra-Petrolul va fi condus de o brigadă de arbitrii formată din: Dragoș Istrate (Bucureşti), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea). Observatori de joc: Ioan Filip (Slatina - Olt) și Sorin Cojocaru (Bucureşti).
La mijlocul acestei săptămăni a fost rundă intermediară iar Petrolul a mai bifat trei puncte fără să joace după ce Viitorul Domnești a refuzat să organizeze jocul de pe teren propriu. Însă pe terenul echipei lui Gabi Paraschiv, petroliștii trebuie să alerge pentru victorie avănd în vedere că principala urmăritoare,
Clasament Seria 3:
1 ACS Petrolul 52 15 13 2 0 36-8 41 20
2 AFCM
3 Voinţa T. Măgurele 15 10 3 2 29-8 33 12
4 AFC Astra 2 15 6 5 4 14-9 23 -1
5 CS Tunari 14 5 4 5 14-13 19 -2
6 Popeşti Leordeni 15 6 0 9 24-26 18 -6
7 Chiajna 2 15 5 3 7 21-25 18 -3
8 Flacăra Moreni 14 4 3 7 16-25 15 -6
9 Viitorul Domneşti 15 4 3 8 19-40 15 -9
10 Sporting Roşiori 15 4 2 9 15-20 14 -10
11 Atletic Bradu 15 3 5 7 12-22 14 -7
12 FC Aninoasa 15 3 3 9 19-34 12 -12
13 CS Mioveni 2 14 3 0 11 9-31 9 -12
Etapa viitoare:
Popeşti Leordeni – Astra 2 (sâmbătă, ora 15,00, teren sintetic FRF Buftea), Viitorul Domneşti – CS Mioveni II, CS Tunari – AFCM Alexandria, Sporting Roşiori – Atletic Bradu, FC Aninoasa – Voinţa Tn. Măgurele, Concordia II stă.
Familia Petrolul este îndoliată după ce o rudă importantă a părăsit această lume. A plecat dintre noi, la vârsta de 70 de ani, Octavian „Bibi” Dincuţă. Fostul jucător și antrenor al Petrolului, dar și internațional al Romăniei, a murit ieri după-amiază la un spital bucureștean. “Nea Bibi” a pierdut lupta cu viața relativ repede, după doar o lună și jumătate de stat prin spitale. Cauza preliminară a decesului ar fi un cancer cerebral.
Dincuță şi-a legat aproape toată cariera, fie ca jucător, fie ca antrenor, de gruparea „galben-albastră”. Părtaş la ultimul titlu al Petrolului, titular în două dintre cele trei meciuri ale duelului cu FC Liverpool, Octavian Dincuţă a adunat peste 160 de prezenţe în primul eşalon în tricoul Petrolului. ,,Bibi" Dincuță a fost măndru, totodată, şi cu selecţii într-o echipă naţională a României redutabilă la finalul anilor `60.
Un personaj inconfundabil, mereu cu zâmbetul pe buze chiar dacă a avut de înfruntat multe încercări ale vieţii, Octavian Dincuţă a fost, ani de-a rândul, şi antrenor în cadrul Centrului de Copii şi Juniori al Petrolului sau la echipa secundă a clubului, prin mâinile sale trecând multe dintre generaţiile „lupilor”. Pentru cei care vor să-şi ia rămas bun, trupul neînsufleţit va fi depus, astăzi după-amiază, la capela Cimitirului Viişoara, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă.
Activităţile sportive vor fi impozitate după reguli noi, iar asupra acestora se vor introduce noi metode de calcul la contribuţiile de asigurări sociale (CAS) şi la cele de sănătate (CASS), reiese dintr-un proiect normativ postat marţi pe site-ul Ministerului Finanţelor. Referitor la impozitul pe venit, proiectul îi vizează pe contribuabilii care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă încheiate conform Legii nr. 69/2000, Legea educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare, stabilind că aceştia „datorează impozit pe venit, impozitul fiind final”. Iar plătitorii de venituri, persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, „au şi obligaţia de a calcula, de a reţine, de a plăti şi de a declara impozitul corespunzător sumelor plătite în baza contractelor de activitate sportivă”. Impozitul sportivilor se va se calcula „prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului brut şi se reţine la sursă, de către plătitorii de venituri, la momentul plăţii”.
De asemenea, plătitorii de venituri precizaţi anterior (persoane juridice sau alte entităţi) „nu au obligaţia calculării, reţinerii la sursă şi plăţii impozitului din veniturile plătite dacă efectuează plăţi către asocierile fără personalitate juridică, precum şi către entităţi cu personalitate juridică, care organizează şi conduc contabilitate proprie, potrivit legii, pentru care plata impozitului pe venit se face de către fiecare asociat, pentru venitul său propriu”. Referitor la contribuţiile sociale obligatorii, „pentru veniturile realizate în baza contractelor de activitate sportivă, regimul fiscal aplicabil în domeniul contribuţiei de asigurări sociale şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este cel prevăzut pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, din arendă sau din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit prevederilor titlului II, titlului III sau Legii nr. 170/2016”.
Astfel, pentru persoanele fizice care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reţine la sursă, obţinute de la un singur plătitor de venit, iar nivelul net estimat al acestor venituri, pentru anul curent, este cel puţin egal cu 12 salarii minime brute pe ţară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuţiile sociale, plătitorul de venit are obligaţia să calculeze, să reţină, să plătească contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi să depună declaraţia - formular D112. Declaraţia se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile. În contractul încheiat între părţi se desemnează plătitorul de venit în vederea calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor sociale prin reţinere la sursă, precum şi venitul ales pentru care datorează CAS, în anul în curs”.
Nivelul contribuţiilor calculat şi reţinut la fiecare plată de către plătitorul de venit „este cel stabilit de părţi, până la concurenţa contribuţiei aferente venitului ales precizat în contract pentru CAS, respectiv până la concurenţa contribuţiei aferente a 12 salarii minime brute pe
În fine, pentru veniturile realizate în anul 2018 de către persoanele fizice din contractele de activitate sportivă, în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2018, inclusiv, şi data intrării în vigoare a viitoarei ordonanţe de urgenţă, se aplică următoarele reguli:
a) contribuabilii au obligaţia efectuării calculului venitului net aferent anului 2018, stabilit pe baza cotei forfetare de cheltuieli sau în sistem real, a determinării şi a plăţii impozitului pentru veniturile aferente anului 2018, până la data de 15 martie 2019, inclusiv;
b) plăţile anticipate pentru veniturile obţinute din contracte de activitate sportivă, vor fi luate în calcul la stabilirea impozitului anual de plată pentru anul 2018.
Pentru veniturile realizate în anul 2018 de către persoanele fizice din contracte de activitate sportivă, începând cu data intrării în vigoare a viitoarei ordonanţe de urgenţă, obligaţiile privind calcularea, reţinerea la sursă, plata şi declararea impozitului sunt cele prevăzute la art. 681 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Generatie foarte buna, grupa gazduita pe teren propriu, evolutii excelente, doua sanse din trei in meciul decisiv, dar totul s-a naruit in cateva minute pentru nationala sub 19 ani a Romaniei. "Vinovatul de serviciu'' este considerat Olimpiu Moruțan, unul dintre mijlocasii echipei antrenate de Adrian Boingiu. Pustanul de 18 ani s-a transformat din inger in demon foarte repede. A marcat in minutul 77 si de bucurie si-a scos tricoul de joc. In clipele euforiei nu a realizat ca mai avea un cartonas galben astfel ca centralul i l-a aratat pe cel de-al doilea si implicit cartonasul rosu care l-a trimis afara unde a inceput sa realizeze ce a facut. Din momentul acela si ucrainenii au realizat faptul ca pot intoarce rezultatul si au reusit acest lucru.
Selectionerul Boingiu avertiza, dupa jocul cu Suedia, ca echipa in galben si albastru joaca foarte bine dupa minutul 75. Oaspetii au confirmat spusele antrenorului si au intors soarta calificarii in favoarea lor. Safranov in minutul 84 a egalat, profitand si de iesirea gresita a lui Vlad, iar Bondarov ,90+2, a intepat inimile romanilor prezenti la meci sau aflati in fata televizoarelor. Ucraina merge la Campionatul European din Finlanda in urma a doua succese obtinute in prelungiri. Tribuna stadionului Ilie Oana a fost plina iar fanii i-au sustinut pe tricolori pina spre finalul meciului cand soarta a devenit adversarul Romaniei. Lojele arenei petroliste au fost pline cu oameni din fotbal. Mihai Stoichita, Nicolae Dica, Razvan Burleanu, Mihai Stoica, Costel Enache, Țiți Dumitriu, staff-ul Petrolului, o parte din jucatori, si nu numai. Toti au venit optimisti dar au plecat tristi din cauza finalului dezastruos.
Vlad Dragomir(capitan Romania U19):'' Este nedrept ce s-a intamplat! Dar, eu unul sunt foarte mandru de colegii mei si de ceea ce am realizat pina la acest meci. Ne cerem scuze fanilor si tuturor celor care ne-au sustinut. Morutan si-a dorit foarte mult calificarea, la fel si noi. Nu-l puteam acuza doar pe el de ratarea califcarii''.
Marco Dulca(mijlocas, Romania U19):''Traiesc un vis urat! Avem si ghinion deoarece am luat gol in prelungirile meciului. Asta este viata de fotbalist, n-avem ce face, trebuie sa mergem inainte. Sper ca macar nationala under 21 sa se califice!''
Adrian Boingiu(antrenor, Romania U19):''Euforia golului si lipsa de control a unuia dintre jucatori a creat acel moment de panica pe care nu l-am gestionat ca atare. Nu doar Morutan trebuie sa patimeasca. Toti trebuie sa ne reprosam aceasta ratare!''
Mihai Stoichita(director tehnic FRF):''Din pacate, nu vor ajunge acolo unde speram si noi dupa atatia ani de zile! Gestul lui Morutan a fost copilaresc. Emotiile, presiunea acestei Fata Morgana care era turneul final, si-a spus cuvantul. Pacat, pacat, dupa gol puteam gestiona altfel jocul."
Razvan Burleanu(presedinte FRF):''Sunt momente grele, mai ales pentru ei! Nici nu mi-am dat seama ca Morutan a fost eliminat. Ne bucuram si l-am vazut ca nu mai era pe teren, am fost foarte surprins. Sper ca el sa invete din ce a facut si sa nu se mai repete, Pina la urma este un esec al nostru, al tuturor."
Meciul pe care echipa de baschet masculin a CSM Ploieşti îl va disputa în compania formaţiei CSO Voluntari, în etapa a 10-a a Fazei semifinale a Ligii I de baschet masculin, va avea loc vineri, cu începere de la ora 19.30.
Partida a fost devansată în contextul în care Sala Sporturilor Olimpia va găzdui, sâmbătă şi duminică, Turneul final al Cupei României la handbal feminin, cu participarea formaţiilor CSM Bucureşti, CSM Roman, HCM Râmnicu Vâlcea şi Dunărea Brăila.
Formaţia pregătită de Cătălin Burlacu, Ionuţ Ivan şi Robert Munteanu vine după două succese consecutive, cu ABC Athletic Constanţa şi CSM Mediaş, şi are un bilanţ de patru victorii şi patru înfrângeri în cele opt meciuri susţinute în această fază a competiţiei. Oaspeţii, din răndul cărora face parte și antrenorul-jucător Virgil Căruțașu, au bilanţ similar, cu un meci restant, la fel ca şi băieţii lui Burlacu.
În etapa a 10-a, mai sunt programate partidele: CN Aurel Vlaicu – ABC Athletic Constanţa, CSM Sighetu Marmaţiei – CSM Mediaş şi CSU Ştiinţa Bucureşti – CS Cuza Sport Brăila. Sursa foto:csmploiesti.ro
Voleibaliștii Ploieștiului au căștigat periculos la Municipal Zalău, în ultimul meci din turul play-off-ului. Trupa în galben și albastru a avut nevoie de peste două ore de joc să căștige două din cele trei puncte puse în joc. Ploieștenii au reușit să se impună cu scorul de 3-2((19-25, 17-25, 25-15, 25-23, 8-15) și astfel să aibă patru puncte avans în fața Stelei și 5 în fața celor de la Arcada Galați. Cele două au însă un meci mai puțin disputat chiar partida dintre ele, restanță care se va disputa pe 5 aprilie pe terenul căștigătoarei Cupei și Supercupei Romăniei.
La Zalău, galben-albaștrii păreau să căștige foarte repede confruntarea. În nici o oră de joc Kroiss și coechipierii aveau 2-0 pe seturi! Dar galben-albaștrii au stricat ce construiseră într-un timp record. Băieții antrenați de Nikolay Jeliazkov şi Bogdan Nicolae au reușit să egaleze situația pe tabelă. A fost altceva în decisiv unde ''tricolorii'' au jucat impecabil căștigănd tie-break-ul, 15-8, după numai un sfert de oră de joc! Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu au trimis pe teren sextetul compus din: Jorna, Bissette, Lică, Olteanu, Stulenkov, Carrasco, cu Kroiss libero. Pentru prima oară în acest play-off, principalul Stancu a rulat tot lotul intrănd, pe parcurs, Milivojevic, Bartha, Kullo, Duschov, dar și tănărul Magdaș. Celălalt jucător sub 20 de ani, Darlaczi, se află la lotul național. În privința reușitelor individuale a fost egal, Olteanu, de la Tricolorul, și Bălean, de la Zalău, au reșit căte 19 puncte. Iată clasamentul la zi din partea superioară a Divizia A1 la volei:
Clasamentul turneului 1-6:
1. Tricolorul LMV Ploiești 67p
2. Steaua București 63p/26j
3. Arcada Galați 62p/26j
4. ACS Volei Municipal Zalău 51p
5. SCM U Craiova 44p
6. CS Municipal București 44p
Sursa foto:facebook/tricolorullmv
După ce a nins din abundență iar Petrolul a trebuit sa ia o pauză forţată, în urma reprogramării jocurilor etapei cu numărul 17, dar şi cu un nou “liber” la mijlocul acestei săptămâni, din cauza refuzului celor de la Viitorul Domneşti de a organiza meciul restant din runda a 14-a, petroliştii se pregătesc să susţină o ''ploaie'' de meciuri. Va fi o serie de trei partide în interval de şapte zile: cu CSM Flacăra Moreni (deplasare, vineri, 30 martie), CS Tunari (“Ilie Oană”, marţi, 3 aprilie) şi Concordia Chiajna II (“Ilie Oană”, vineri, 6 aprilie).
Primul meci se va disputa vineri, de la ora 15.00, pe terenul dâmboviţenilor de la CSM Flacăra Moreni, întâlnirea contând pentru runda cu numărul 18 a Ligii a III-a. Apoi, săptămâna viitoare, Petrolul va susţine două partide pe “Ilie Oană”, prima fiind cea de marţi, 3 aprilie, cu CS Tunari. Meciul, contând pentru etapa a 17-a a Ligii a III-a, se va desfăşura în nocturnă, începând de la ora 19.00, iar, de mâine, 27 martie, vor fi puse în vânzare biletele pentru această confruntare.
Tichetele pot fi procurate de la casa de bilete a stadionului “Ilie Oană”, după următorul program:
– marţi, 27 martie – sâmbătă, 31 martie: în intervalul orar 09.00-16.30;
– duminică, 1 aprilie: închis;
– luni, 2 aprilie: între orele 09.00-16.30;
– marţi, 3 aprilie: între orele 09.00 – 19.00
De subliniat faptul că biletele ce au fost vândute înainte de reprogramarea partidei rămân valabile. Sursa foto:fcpetrolul.ro/sportpictures